Iranul: "Suplimentarea trupelor din Afganistan nu va rezolva nimic"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militarii au intervenit pentru a-şi salva camarazii
Militarii au intervenit pentru a-şi salva camarazii

Decizia americană de a trimite 30.000 de soldaţi suplimentari în Afganistan "nu va rezolva criza din această ţară", a apreciat ministrul iranian de externe, Manouchehr Mottaki.

"Suplimentarea trupelor din Afganistan nu va rezolva criza din această ţară. Singura soluţie reală este să li se permită afganilor să îşi hotărască viitorul politic", a declarat ministrul.

El a apreciat şi că "lumea este pregătită să primească favorabil schimbările" politice americane, promise de preşedintele Barack Obama, dar că "nu a fost constatat nimic până în prezent".

Obama a anunţat marţi desfăşurarea accelerată a 30.000 de soldaţi suplimentari în Afganistan, dând asigurări că această escaladare, justificată prin securitatea naţională, va fi limitată în timp.

Contingentul american din Afganistan va atinge circa 100.000 de oameni, adică aproape de trei ori mai mulţi decât în momentul învestirii lui Obama.

China priveşte cu prudenţă decizia de suplimentare a trupelor americane din Afganistan

China a primit cu prudenţă anunţul preşedintelui american privind suplimentarea trupelor din Afganistan, îndemnând la pace şi stabilitate în această ţară, distrusă de război, dar şi respectând suveranitatea, relatează AFP.

"Sper că eforturile comunităţii internaţionale (...) vor permite o pace durabilă şi stabilitatea în ţară şi în Asia de Sud", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Qin Gang, întrebat despre decizia Statelor Unite de a trimite 30.000 de oameni suplimentari în Afganistan.

"Sperăm că va fi respectată independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a ţărilor vizate", a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt a explicat că Beijingul urmăreşte "consultările şi coordonarea cu Statele Unite privind Asia de Sud şi regiunea".

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite