Iranul respinge discuţiile diplomatice cu Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ayatollahul Ali Khamenei, liderul religios suprem din Iran, a refuzat o invitaţie la discuţii cu reprezentanţii Statelor Unite cu privire la programul nuclear dezvoltat de republica islamică.

Ayatollahul Ali Khamnei a răspuns ofertei în cadrul unui discurs că Statele Unite a invitat Teheranul să ia parte la discuţii în timp ce „aveau o armă îndreptată spre Iran.

Vicepreşedintele american Joe Biden a formulat sâmbătă invitaţia unor discuţii directe, separate de discuţiile internaţionale care sunt programate pentru finalul lunii februarie.

Cu toate acestea, Statele Unite ale Americii au înăsprit miercuri sancţiunile aplicate Iranului cu scopul de a reduce capacitatea Teheranului de a cheltui banii obţinuţi din urma tranzacţiilor cu petrol.

Iranul se află în centrul unor controverse la nivel internaţional care au supus-o unor sancţiuni economice, însă continuă susţinerea faptul că programul său nuclear este unul civil. Criticii sunt sceptici în ce priveşte scopul paşnic şi sunt de părere că guvernul iranian dezvoltă arme nucleare.

Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, China, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi SUA, cărora li s-a alăturat şi Germania, au susţinut o serie de negocieri cu Iranul de-a lungul mai multor ani. Iranul este aşteptat să participe la o nouă rundă de negocieri care va avea loc pe 26 februarie în Kazakhstan.

Schimbul de replici

Biden a lansat invitaţia la discuţii săptămâna trecută în cadrul unei conferinţe pentru securitate desfăşurate la München, în Germania. Oficialul a declarat că Washingtonul este pregătit să se aşeze la masa negocirilor cu Iranul în momentul în care „conducerea iraniană, liderul suprem, va fi serios”.

Oferta este valabilă, dar trebuie să fie reală şi tangibilă şi trebuie să existe o agendă pe care să fie pregătiţi să o discute. Nu suntem pregătiţi să o facem doar sub formă de exerciţiu”, a declarat Biden.

Duminică, ministrul iranian de Externe Ali Akhbar Salehi a salutat oferta, susţinând că Iranul nu a trasat „linii roşii”.

Trebuie totuşi să ne asigurăm că cealaltă parte vine cu intenţii autentice, cu intenţii corecte şi reale pentru a rezolva problema”, a adăugat ministrul.

 Akhbar Salehi a susţinut că va lua în considerare invitaţia, însă Statele Unite vor trebui să renunţe la „retorica ameninţătoare”. Cu toate acestea, liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, este de părere că negocierile cu SUA „nu vor rezolva nimic”.

Analiştii atrag atenţia că economia Iranului este afectată de sacţiunile internaţionale, iar Agenţia Internaţională de Energie Atomică a acuzat în mod repetat Iranul că refuză să coopereze pe deplin.

 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite