Iranul ar putea avea primul preşedinte din rândurile armatei. Cine sunt potenţialii candidaţi

Îşi va alege Iranul un preşedinte din rândul Gărzilor Revoluţionare Islamice (GRI)? La începutul campaniei electorale pentru prezidenţialele din vara anului viitor, Iranul are perspectiva militarizării instituţiilor sale, scrie editorialistul Bloomberg Bobby Ghosh. Iar asta pentru că cel mai puternic potenţial candidat provine din rândurile GRI.

Există indicii că generalul de brigadă Hossein Dehghan ar fi acest candidat, iar rivalii săi ar putea fi, printre alţii, Parviz Fattah şi Saeed Mohammad. Toţi fac parte parte din GRI: Dehghan, fost ministru al apărării, este consilierul liderului suprem Ali Khamenei; Fattah conduce Fundaţia Moztazafan, un conglomerat financiar şi de afaceri, în timp ce Mohammad e şeful Khatam al-Anbia, aripa de construcţii şi inginerie a RGI.

Ar mai fi şi fostul preşedinte al Parlamentului iranian Ali Larijani, un candidat de cursă lungă, fost militar al Gărzilor - doar că nu are cele mai apropiate relaţii cu actualii ofiţeri precum ceilalţi.

Promovarea unui om din armată la rangul de preşedinte va elimina şi ultimele linii de control asupra Gărzilor. Totodată, va amplifica ostilitatea Republicii Islamice faţă de SUA, care a desemnat Gărzile organizaţie teroristă şi a impus sancţiuni majorităţii comandanţilor săi.

Cunoscute ca Sepah sau doar Gărzile, RGI are deja în mâni majoritatea pârghiilor de putere ale statului iranian, controlând vaste porţiuni din economie, inclusiv activităţile comerciale ilegale precum traficul cu petrol, sau droguri. Apoi, actualul preşedinte al Parlamentului Mohammad Bagher Ghalibaf este un fost comandant al forţelor aeriene, iar Gărzile domină şi în consiliul de conducere a Parlamentului. Puterea lor merge dincolo de planul intern, un exemplu fiind Qassem Soleimani, comandantul ucis de SUA al unităţii de elită Qods , care lua deciziile în materie de politică externă.

Cu toate astea, niciun militar nu a avut o ascensiune la preşedinţie. Dintre foştii candidaţi Mahmoud Ahmedinejad avea o oarecare experienţă de luptă, dar a fost membru al miliţiei, în timp ce fostul şef al Gărzilor, Mohsen Rezaei, a candidat de trei ori fără a atrage prea mult electorat. Cel mai aproape dintre toţi a fost Ghalibaf în 2013, care a pierdut în turul doi în faţa actualului preşedinte Hassan Rouhani.

Pe de altă parte, dacă Khamenei se foloseşte de Gărzi pentru suprimarea dizidenţei în plan domestic şi ameninţarea inamicilor peste graniţe, el tinde să favorizeze candidaţi din rândurile clerului. Iranul are din 1981o tradiţie în acest sens .

Astfel că, în pofida influenţei tot mai mari a RGI, Khamenei deţine suficientă putere pentru a se asigura că scaunul prezidenţial va fi ocupat de un om în straie negre şi nu de unul în uniformă militară- asta cel puţin teoretic, scrie Bobby Ghosh în Bloomberg. Liderul Suprem controlează Consiliul Gardienilor (cel care aprobă candidaţii în alegeri) folosindu-l ca instrument de alegere a celor mai potriviţi în viziunea sa. La alegerile parlamentare din acest an, Khamenei a înclinat balanţa în favoarea candidaţilor din lina dură cu puternice legături cu RGI.

Totuşi îi va fi mai greu să ţină în frâu Consiliul în cazul unui candidat al Gărzilor. În primul rând, nu există un contracandidat evident din rândurile clerului. Candidatul care se apropie cel mai mult, şi anume Ebrahim Raisi, care a pierdut în faţa lui Rouhani în 2017, este acum şeful sistemului judiciar şi se spune că ar fi pregătit să-i urmeze lui Khamenei.

Nici din aşa-numită facţiune reformatoare a Republicii Islamice nu reiese un contracandidat clar, mai ales că aceasta a mizat pe Rouhani -membru al clerului -la ultimele două scrutine, or acesta nu a furnizat reformele promise şi credibilitatea facţiunii a fost ştirbită printre alegători.

Mai există şi posibilitatea unui candidat din afară, şi anume Mahmoud Ahmedinejad, care a mai fost în această postură în 2005 şi pare dornic să candideze şi acum. Doar că cel mai probabil va fi descalificat de Consiliul Gardienilor, cum a fost cazul şi în 2017.

Khamenei, a cărui confruntare cu SUA mai că nu se numeşte război, ar putea foarte bine să dorească de data aceasta un preşedinte războinic, mai ales că ultimele sale încercări - şi anume un civil (Ahmedinejad) şi doi clerici (Mohammed Khatami şi Rouhani) au fost departe de a fi asta. Apoi, Iranul rămâne un paria internaţional, iar iranienii şi-au pierdut demult încrederea în Revoluţia Islamică. Din acest punct de vedere, o şansă acordată Gărzilor ar putea fi pasul cel mai logic pentru protejarea acestei moşteniri.