Iranul pune tunurile pe Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ayatollahul Ali Khamenei
Ayatollahul Ali Khamenei

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a făcut apel, miercuri, la ţările musulmane să se unească pentru a „pedepsi“ Arabia Saudită pentru „crimele“ sale, iar liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un nou atac dur la adresa familiei regale saudite, transmite AFP.

„Ţările din regiune şi lumea islamică trebuie să îşi coordoneze acţiunile pentru a rezolva problemele şi pentru a pedepsi guvernul saudit“, a declarat preşedintele iranian, Hassan Rohani, potrivit agenţiei de stat Irna.

„Dacă problema cu Guvernul saudit s-ar limita la Hajj (pelerinajul anual de la Mecca, n. red.), poate am fi putut găsi o soluţie. Însă, din nefericire, acest Guvern, prin crimele pe care le comite în regiune şi prin susţinerea sa pentru terorism, varsă sângele musulmanilor în Irak, Siria sau Yemen, bombardând femeile şi copiii yemeniţi“, a adăugat el.

Tot miercuri, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a atacat din nou familia regală saudită, afirmând ca nu merită să gestioneze locurile sfinte ale islamului, după busculada de la Mecca, din 2015, în care şi-au pierdut viaţa 2.300 de oameni, dintre care 464 de iranieni. 

„Această catastrofă arată încă o dată că această descendenţă blestemată şi malefică nu merită să gestioneze locurile sfinte“ ale islamului, a afirmat Khamenei, în timp ce primea familiile sutelor de pelerini iranieni morţi în urmă cu un an, potrivit site-ului oficial al acestuia.

După această dramă, Teheranul a acuzat Riadul de „incompetenţă“ în organizarea pelerinajului anual al credincioşilor musulmani.

Totodată, ayatollahul Khamenei a denunţat politica Arabiei Saudite în Orientul Mijlociu, acuzând Statele Unite de complicitate la „crimele“ saudite. „Regimul obraznic saudit varsă sânge musulman în Yemen, în Siria, în Iran şi în Bahrein, cu susţinerea Statelor Unite. Drept urmare, SUA şi alte ţări care susţin Riadul sunt complice la crimele saudite“, a spus el.

Atacurile dure vin în contextul în care, pentru prima oară în curs de aproape trei decenii, iranienii nu vor participa la Hajj, cele două ţări nereuşind să ajungă la un acord după tragedia din 2015.

Luni, ayatollahul Ali Khamenei, i-a criticat luni pe „liderii“ de la Riad şi chiar le-a cerut musulmanilor să-şi reconsidere legăturile sfinte cu Arabia Saudită.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite