Iranul este pregătit să-şi folosească influenţa în conflictul din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iranul ar putea să se folosească de influenţa sa pentru a rezolva criza siriană, datorită importanţei pe care o are în regiune, a declarat vineri ambasadorul iranian la ONU, Mohammad Khazaee, contestând încă o dată excluderea Iranului de la conferinţa din Geneva, relatează AFP.

Ambasadorul a criticat occidentalii, şi "în special Statele Unite", pentru faptul că nu au luat în considerare "puterea şi influenţa Iranului". El a susţinut că ţara sa "ar putea fi un campion de categorie grea care luptă pentru ţările din regiune".

Iranul şi Arabia Saudită nu au fost invitate la conferinţa ministerială de la Geneva, unde se va discuta, sâmbătă, un plan de tranziţie democratică în Siria, plan propus de mediatorul internaţional Kofi Annan, scrie Mediafax.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi Kofi Annan au dorit ca Iranul, aliat al regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, să participe la reuniune, dar americanii şi europenii s-au opus, iar Rusia a refuzat prezenţa Arabiei Saudite din cauza susţinerii acestei ţări pentru opoziţia siriană, potrivit unor diplomaţi. Kofi Annan a fost însărcinat cu informarea Iranului despre rezultatele conferinţei, conform ONU.

"Acest lucru arată cât de mult pot fi iranienii influenţi şi utili în dosarul sirian", a declarat ambasadorul iranian. Americanii şi europenii "au pierdut o bună ocazie de a rezolva această problemă", a adăugat el, menţionând că Teheranul a "recomandat puternic" guvernării siriene să ducă la bun sfârşit câteva reforme.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite