Iranul nu a respectat angajamentul de a permite inspectorilor să monitorizeze echipamentele nucleare din ţară

Iranul nu a respectat angajamentul de a permite inspectorilor să monitorizeze echipamentele nucleare din ţară

Iranul nu a returnat ”suportul de stocare a datelor” al camerei, iar AIEA a afirmat într-un raport din această lună că a cerut Iranului să o localizeze şi să dea explicaţii.

Iranul nu a respectat în totalitate angajamentul asumat acum două săptămâni de a permite inspectorilor să monitorizeze echipamentele nucleare din ţară, a anunţat duminică Agenţia de supraveghere a sectorului nuclear a Naţiunilor Unite (AIEA), transmite Reuters.

Directorul general (al AIEA), Rafael Grossi, a subliniat că decizia Iranului de a nu permite accesul agenţiei la centrul de fabricare a componentelor centrifugei TESA Karaj este contrară termenilor conveniţi în declaraţia comună emisă la 12 septembrie", a declarat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică,  într-un comunicat.
 
Acordul din 12 septembrie, încheiat în ajunul unei reuniuni a Consiliului guvernatorilor AIEA din 35 de ţări, a făcut ca puterile occidentale să emită o rezoluţie care să critice Iranul la întâlnirea respectivă.
 
O rezoluţie ar fi putut distruge speranţa reluării discuţiilor mai largi cu privire la relansarea acordului nuclear iranian, deoarece Iranul se opune de obicei unor astfel de mişcări, iar noul preşedinte iranian, Ebrahim Raisi, a declarat că este pregătit să revină la masa negocierilor, dar nu sub ”presiunea” occidentală.
 
"În perioada 20-22 septembrie, Iranul a permis inspectorilor AIEA să efectueze activităţi de întreţinere ale echipamentelor sale de momitorizare şi supraveghere ale agenţiei şi să înlocuiască mijloacele de stocare în toate locaţiile necesare din Iran, cu excepţia centrului de fabricare a componentelor centrifugelor din complexul TESA Karaj", se arată în comunicatul IAEA.
 
Centrul respectiv a fost în iunie victima unui aparent sabotaj aparent, în care una dintre cele patru camere ale AIE a fost distrusă.
 
Iranul nu a returnat ”suportul de stocare a datelor” al camerei, iar AIEA a afirmat într-un raport din această lună că a cerut Iranului să o localizeze şi să dea explicaţii. În cadrul acordului, AIEA urma să-şi înlocuiască camerele video.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările