Iranul este din nou în vizorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii ONU au descoperit, la centrala nucleară de la Fordo, urme de uraniu îmbogățit la un nivel de 27%, în condițiile în care autoritățile iraniene vorbesc de un grad de îmbogățire de 20%.

Potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, teste efectuate pe mostrele prelevate de la Fordo, la 15 februarie 2012, „atestă prezența unor particule al căror nivel de îmbogățire atinge 27%", peste limita de 20% invocată de Teheran, notează AFP.

Autoritățile iraniene afirmă însă că este posibil ca „producția acestor particule să aibă la bază cauze independente de voința operatorului".

Președintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, insistă asupra faptului că programul nuclear desfășurat de țara sa este strict de natură civilă, însă puterile occidentale suspectează Iranul că ar încerca să obțină arma atomică.

Analiștii afirmă însă că dacă îmbogățirea uraniului a ajuns la nivelul de 27%, Iranul a înregistrat un progres în ceea ce privește capacitatea de a construi arme nucleare. Totuși, pentru fabricarea acestora este nevoie de un nivel de îmbogățire a uraniului de 90%, notează BBC.

Pe de altă parte, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a solicitat din nou Iranului acces la baza militară de la Parchin, suspectând că în cadrul acestui complex sunt desfășurate o serie de teste de explozii convenţionale.

O nouă rundă de negocieri pe tema dosarului nuclear iranian va avea loc la Moscova, în perioada 18-19 iunie, între Iran și grupul 5+1 (Marea Britanie, SUA, China, Franța, Germania și Rusia).

Potrivit Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, între cele două părţi continuă să existe „dezacorduri importante".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite