Într-un dialog purtat cu diplomatul iranian, acesta a acceptat să răspundă, în perioada următoare, la câteva întrebări punctuale, privind politica externă a Iranului, în anul 2014. 

În marea sală rezervată recepţiei era postat tabloul înfăţişând pe cei doi ayatolahi, Ruhollah Khomeini şi Ali Khamenei. 

Totuşi, în discursul său, ambasadorul Bahador Aminian Jazi a făcut referiri concrete atât la actualul guvern de la Teheran, considerat prudent, în relaţionarea cu partenerii de dialog extern, cât şi la discursul rostit relativ recent, de noul preşedinte iranian, Hassan Rouhani, de la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite, în New York, o alocuţiune în care a pledat pentru o lume paşnică. 

În aceeaşi zi, de 11 februarie, la Teheran, Hassan Rouhani a marcat a 35-a aniversare a fondării republicii islamice, cu un discurs inedit, în faţa unei mulţimi impresionante de iranieni. 

El a pledat pentru unitate naţională, fiind convins că toate grupările politice pot contribui la buna funcţionare a statului iranian. 

Concomitent, Rouhani a reiterat dreptul ţării sale de a dezvolta propriile surse de energie, inclusiv pentru protecţia statului iranian. 

După cum se ştie, afirmaţiile oficialilor de la Teheran, conform cărora programul nuclear iranian este paşnic şi permis în temeiul Tratatului de neproliferare nucleară, sunt receptate cu rezerve serioase, de Israel, unele ţări arabe şi puterile occidentale, care se tem că Iranul va produce arme nucleare. 

Referitor la negocierile viitoare de la Viena, preşedintele iranian a declarat: 

"Discuţiile sunt un test istoric pentru Europa şi Statele Unite, şi în cazul în care respectă interesele naţiunii noastre şi vor coopera într-un mod legal, se va auzi un răspuns pozitiv din naţiunea noastră. Dar dacă ei repetă abordările greşite din trecut, această atitudine va fi dăunătoare pentru ei înşişi, pentru regiune şi stabilitatea lumii."

De altfel, atât în Iran, în Europa, cât şi peste Ocean a devenit clar că unele declaraţii ale unor oficiali americani, potrivit cărora Statele Unite îşi rezervă dreptul de a folosi forţa militară, dacă negocierile menţionate nu se vor finaliza pozitiv, rămân un simplu exerciţiu de retorică, pe timpul administraţiei Obama, care este extrem de reticentă la orice nouă acţiune militară, unilaterală sau multinaţională.

La o populaţie de peste 77 de milioane de iranieni, a cărei medie de vârstă este în jur de 35 de ani, curentul majoritar, tacit recunoscut, este acela al unei conlucrări inteligent negociate cu ţara deţinătoare a celei mai avansate tehnologii din lume, respectiv SUA.

Ales în luna iunie, anul trecut, noul preşedinte iranian, Hassan Rouhani preferă politica paşilor mici, dar vizibili, în mutaţiile dorite în politica internă, dar şi în aceea externă.

Aşa se explică faptul că mai continuă anunţurile menite a îmbărbăta populaţia cu realizări de ultimă oră, în domeniul tehnicii de luptă, precum declaraţia din 10.02.2014, a ministrului iranian al apărării, Hossein Dehghan, ce confirma succesul testării unei noi rachete balistice, de producţie autohtonă.

De altfel, Forţele Armate ale Iranului, cu un efectiv total de 545.000 de militari - şi un buget anual de peste 9 miliarde de dolari - sunt considerate, la Comandamentul Central al SUA, celebrul USCENTCOM, cele mai puternice din Orientul Mijlociu.

Totuşi, cele mai numeroase forţe militare proprii are Egiptul, efectivul acestora fiind de aproximativ 778.000 de combatanţi, care beneficiază de un buget de 7,85 miliarde de dolari.

USCENTCOM nu a luat voit în calcul, atunci când a evaluat forţa militară iraniană, tăria Tzahalului/Forţele Defensive ale Israelului, care au în jur de 180.000 de luptători şi un buget de peste 50 miliarde de dolari, de departe cel mai semnificativ din zona geopolitică mai sus menţionată.

Interesant este faptul că la intonarea imnului de stat al României, la recepţia menţionată, pe ecranul din faţa audienţei era proiectat tot textul, tradus în limba engleză.

La imnul iranian a fost preferată, cu modestie, doar inserarea unui simplu enunţ.

Ambasadorul iranian, Bahador Aminian Jazi fiind mesagerul speranţei celor de la Teheran, că viitoarele negocieri 5+1 vor fi de bun augur, pentru toţi cei angajaţi într-un dialog constructiv.

Cert este un lucru. Noul preşedinte al Iranului trebuie privit fără prejudecăţile generate de înaintaşul său.

Se întâmplă ceva benefic concordiei internaţionale, la vârful ierarhiei statului iranian şi înţelept ar fi ca partenerii de discuţii, pe tema programului nuclear iranian, să aibă necesara răbdare.

Pentru că, dincolo de declaraţiile arhicunoscute, nimeni nu mai vrea un nou război, în Orientul Mijlociu.