Iranul construieşte un nou sistem pentru lansarea de rachete

Iranul construieşte un nou sistem pentru lansarea de rachete

Iranul construieşte în apropiere de oraşul Shahrud (nord-est) o nouă rampă de lansare a rachetelor, care va putea fi utilizată şi pentru testele cu rachete balistice, a anunţat joi grupul de consultanţă specializat în domeniul apărării, IHS Jane's, citat de AFP.

Lucrările de construcţie au început în 2010, aproape simultan cu realizarea unei alte rampe de lansare în Semnan (nord), potrivit Jane's, care a formulat aceste concluzii în baza imaginilor prin satelit.

Aceste imagini „au arătat existenţa unei baze de lansare de rachete în apropierea oraşului Shahrud, în nord-estul Iranului", a declarat Matthew Clements, reprezentant al centrului de analiză strategică Jane's.

„Este vorba de a doua instalaţie cunoscută din Iran, care are capacitatea de a lansa în spaţiu sateliţi, iar un treilea proiect a fost deja anunţat", a adăugat el.

"În baza imaginilor referitoare la baza din Shahrud, putem constata că este vorba de o instalaţie strategică, folosită pentru a testa rachete balistice, ceea ce ar permite celorlalte două baze să se concentreze asupra programului de lansare a sateliţilor", a afirmat Clements.

Potrivit Jane's, şantierul enorm al bazei de lansare este situat la 40 de kilometri distanţă au sud-est de Shahrud şi are o suprafaţă de 100 de kilometri pătraţi.

Baza conţine o zonă unde rachetele vor fi pregătite pentru lansare, o rampă de lansare şi o zonă subterană echipată cu un teleferic.

Potrivit imaginilor din 6 iulie, Iranul a înregistrat "progrese semnificative" în construcţia bazei, susţine Jane's.

„Contrucţia unei reţele rutiere şi săpăturile în pământ pe teritoriul bazei sugerează ideea că este vorba de o primă etapă a programului ambiţios de construcţie şi că aceste instalaţii vor servi pentru activităţi de cercetare, dezvoltare, testare şi evaluare", consideră centrul de analiză strategică.

Iranul a implementat în ultimii ani un program spaţial. Începând din 2009, el a lansat pe orbită sateliţi mici şi a afirmat în ianuarie că a trimis în spaţiu o maimuţă pentru un zbor suborbital, la o altitudine de 120 de kilometri.

Comunitatea internaţională se teme că Teheranul, în pofida asigurărilor sale, intenţionează să se doteze cu armă atomică şi rachete capabile s-o trimită, sub acoperirea unor programe nuclear şi spaţial-civil.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: