Iran: Sute de mii de susţinători ai regimului au ieşit în stradă la apelul autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violenţe în Iran
Violenţe în Iran

Sute de mii de persoane s-au strâns astăzi în întregul Iran la apelul autorităţilor, pentru a-şi exprima susţinerea faţă de regim şi a-i denunţa pe liderii opoziţiei, informează AFP. 

Autorităţile nu au dat crifre, dar zeci de manifestaţii din provincie au reunit un număr mare de persoane, care au cerut chiar "spânzurarea" liderilor opoziţiei. Contramanifestanţii de astăzi au scandat sloganuri favorabile ghidului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, şi ostile opoziţiei.

La Teheran, zeci de mii de oameni s-au strâns pentru a denunţa "complotul ce vizează răsturnarea regimului islamic".

Aceste adunări urmează manifestaţiilor opoziţiei de duminică, soldate cu opt morţi, sute de răniţi şi sute de arestări.

Potrivit opoziţiei, unele companii şi-au încurajat salariaţii să participe la aceste adunări, furnizând chiar şi autobuze pentru transportarea lor.

Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad i-a criticat din nou pe liderii occidentali: "Îi sfătuiesc pe Obama şi pe unii lideri europeni să înveţe lecţiile predecesorilor lor, a nu crede că pot diviza poporul iranian.

Un milion de semnături urmau să fie strânse pe tot parcursul zilei pentru a-i condamna pe liderii opoziţiei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite