Iran: Un oficial din sistemul judiciar cere „pedeapsa maximă“ pentru liderii protestelor

Iran: Un oficial din sistemul judiciar cere „pedeapsa maximă“ pentru liderii protestelor

Protestele din Iran au izbucnit la sfârşitul anului trecut

Liderii recentului val de proteste din Iran ar trebui să primească cele mai grele sentinţe posibile, a declarat, luni, un oficial din sistemul judiciar iranian, citat de dpa.

„În mod sigur, cei care au organizat şi condus revolta împotriva conducerii ar trebui să se aştepte la pedeapsa maximă“, a afirmat Hamid Shahriari, lider adjunct al sistemului judiciar din Iran, citat de agenţia de presă ISNA.
 
Agenţia germană de presă aminteşte că pedeapsa cu moartea este cea mai severă sentinţă din Iran, aceasta putând fi aplicată pentru mai multe tipuri de fapte penale, printre care trafic de droguri, crimă sau înaltă trădare.
 
Shahriari nu a menţionat însă care este numărul persoanelor arestate în legătură cu aceste proteste, care au început la sfârşitul lui decembrie şi care s-au axat în primă fază pe nemulţumiri referitoare la situaţia economică, transformându-se apoi în demonstraţii mai ample împotriva elitelor politice şi religioase din Iran. 
 
Potrivit unor estimări, ar fi fost arestate între 1.000 şi 1.800 de persoane.
 
Preşedintele reformist Hassan Rohani a afirmat, luni, că iranienii „au un drept legitim de a cere ca noi să-i vedem şi să-i auzim şi să le analizăm solicitările“. „Pur şi simplu trebuie să acceptăm că poporul are ultimul cuvânt“, a subliniat el.
 
Presa de stat a relatat că liderii protestatarilor au fost fie membri ai Mujahedinilor Poporului din Iran, o grupare în exil care susţine răsturnarea Republicii Islamice, fie monarhişti.
 
Pe de altă parte, mai mulţi oficiali din domeniul securităţii au afirmat că protestele au fost alimentate de forţe străine. Statele Unite au negat orice implicare, notează dpa.
 
Duminică, parlamentarii iranieni au discutat, într-o sesiune specială, despre modalităţile de gestionare a situaţiei legate de manifestanţi. Protestatarii simpli, în special studenţi, ar urma să fie eliberaţi în etape, în timp ce liderii ar urma să fie pedepsiţi.
 
În violenţele legate de demonstraţii şi-au pierdut viaţa cel puţin 18 persoane.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: