Ipocrizia tiranilor: Gaddafi, trădat de Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regimul sirian al lui Bashar al-Assad ar fi furnizat Franţei informaţii care au dus la uciderea fostului lider libian Muammar Gaddafi.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad l-a vândut pe colonelul libian Muammar Gaddafi ca să se salveze pe sine, scrie „Daily Telegraph", citându-l pe fostul şef de informaţii al mişcării rebelilor libieni, Rami El Obeidi.

Spionii francezi care operau în Sirte, ultimul refugiu al lui Gaddafi, i-au putut întinde acestuia o capcană după ce au obţinut numărul său de telefon prin satelit de la guvernul sirian. Cum atenţia internaţională se muta de la Libia la ororile din Siria, Assad a oferit Parisului informaţii în schimbul diminuării presiunii politice a Franţei asupra regimului său şi al unei „perioade de graţie" acordate de Paris guvernului său, a spus Obeidi.  Serviciile secrete franceze l-au localizat pe Gaddafi după convorbirile telefonice şi i-au monitorizat mişcările. Deşi spionii militari turci şi britanici se aflau şi ei în Sirte la acea vreme, aceştia nu au fost informaţi în avans de planurile privind interceptarea convoiului şi nu au avut niciun rol. Potrivit lui Obeidi, operaţiunea a fost „exclusiv franceză".  Dezvăluirea ar putea pune NATO într-o situaţie delicată.

Oficialii Alianţei au susţinut, la vremea aceea, că nu au luat drept ţintă persoane. Potrivit versiunii oficiale a NATO, un avion de recunoaştere britanic a identificat un convoi  de vehicule şi l-a bombardat, fără să ştie că fostul lider libian se afla acolo, iar apoi rebelii l-au găsit pe Gaddafi şi l-au ucis.

Surse citate de „Corriere della Sera" afirmă că unul dintre motivele operaţiunii a fost că preşedintele Nicolas Sarkozy îl voia mort pe Gaddafi, după ce acesta ameninţase că va dezvălui detalii privind sumele de bani pe care le donase pentru campania sa electorală.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite