INFOGRAFIE Cei mai sângeroşi dictatori din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretul succesului unui lider respectat de poporul său este compasiunea pentru umanitate, devotamentul pentru ţară şi căutarea permanentă a dreptăţii, spun înţelepţii. Însă istoria omenirii a fost străbătută şi de lideri care au contrazis această, lăsând în urma lor frânturi de istorie plină de durere.

Deşi se spune că preţuirea umanităţii, dragostea faţă de ţară, simţul justiţiei şi indulgenţa sunt calităţi esenţiale pentru a construi portretul unui lider respectat de mase, istoria ne-a demonstrat că a fi liderul unei ţări poate însemna şi sete de sânge, execuţii cu sânge rece, şiruri de morţi, câştiguri egoiste şi dominare.

Infograficul prezintă o ierarhie a liderilor lumii poziţionaţi în funcţie de numărul de morţi atribuit fiecăruia, fiecare picătură de sânge semnificând un milion de victime.

image

Sursa: imgur.com/eyUnc via Memolition.com

În fruntea listei se află Mao Zedong, primul preşedinte al Partidului Comunist Chinez, este una dintre figurile cele mai controversate din ţara sa. El s-a aflat la conducerea unicului partid chinez din 1943 până în 1976, perioadă în care a lansat campanii (de exemplu „Marele salt înainte” şi Revoluţia Culturală) cu rezultate catastrofale. Experţii estimează că Mao Zedong a provocat moartea a aproape 80 de milioane de chinezi.

Fostul lider chinez este urmat de Iosif Stalin, Secretarul General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, din 1922 până la moartea sa, în 1953.conducătorul sovietic a venit la conducerea Partidului după ce Lenin a murit, consolidându-şi puterea odată cu Marea Epurare, campanie care a vizat „duşmanii poporului” şi contrarevoluţionarii. Creatorul ideologiei marxist-leninistă, numită şi stalinism, a omorât în timpul conducerii Uniunii Sovietice aproximativ 23 de milioane de oameni.

Pe locul trei se regăseşte Adolf Hitler, Fuhrerul Germaniei, care a condus ţara între 1934 şi 1945. Liderul mişcării naziste a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial şi este responsabil şi de punerea în aplicare a planului rasist şi naţionalist de exterminare a evreilor şi a categoriilor sociale considerate inferioare.

Campaniile sale, în care lagărele de concentrare trezesc şi astăzi amintiri dureroase, au făcut 17 milioane de victime.

În urma liderului nazist se află Leopold al II-lea al Belgiei. El a succedat tatălui său la tron, devenind al doilea rege al Belgienilor, la 17 decembrie 1865.

Leopold şi-a impus propriul regim de teroare în Statul Independent Congo, asupra căruia i-a obţinut suveranitatea în 1885. Sub pretextele „deschiderii comerţului în teritoriu, abolirea sclaviei, creştinarea sălbaticilor”, Leopold i-a înşelat pe conducătorii şi şefii locali să semneze acte prin care îşi cedau orice puteri asupra teritoriilor lor, iar locuitorii erau transformaţi în sclavi.

Pedepsele pentru cei care nu îndeplineau cotele impuse de Leopold pentru comerţul cu materie primă, de exemplu latex, erau deosebit de brutale, fiind consemnate atrocităţi ce pornesc de la mutilări până la eradicarea satelor întregi. Cercetătorii estimează că a murit 15 milioane de oameni la ordinul lui Leopold al II-lea al Belgiei.

Al cincilea lider în topul celor mai sângeroşi conducători din lume este Hideki Tojo, general al Armate Imperiale Japoneze şi premierul Japoniei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (18 octombrie 1941 – 22 iulie 1944). El este considerat responsabil atacul de la Pearl Harbour, în urma căruia Statele Unite ale Americii s-au alăturat celui de-al Doilea Război Mondial.

Tojo a fost condamnat ulterior la moarte, fiind găsit vinovat de crime de război. El ar fi făcut cinci milioane de victime în perioada în care s-a bucurat de autoritate.

Paşa Ismail Enver a fost liderul armatei Imperiului Otoman în timpul Războaielor Balcanice (1912-1913) şi în Primul Război Mondial (1914-1918). El a fost acuzat (alături de califul otoman Mehmed al V-lea) de crime de război şi de asasinate în masă pentru rolul care l-ar fi jucat în genocidul împotriva etnicilor armeni, greci şi asirieni. Experţii estimează că turcul a făcut 2,5 milioane de oameni.

Pol Pot, un alt lider sângeros, a condus Cambodgia între 1963 şi 1981. Este considerat vinovat pentru asasinarea a două milioane de cambodgieni. Pol Pot a instituit o adevărată dictatură a groazei în ţara sa. „comunismul epocii de piatră” presupunea desfiinţarea oraşelor, a banilor şi edificarea unui stat eminamente agrar.

Kim Il Sung a fost un politician comunist care a condus Coreea de Nord de la fondarea sa în 1948 până la moartea sa în 1994. El a mai fost şi premier şi preşedinte şi Secretarul General al Partidului Muncitorilor din Coreea.

Mengistu Haile Mariam a fost cel mai proeminent membru al organizaţiei comuniste etiopiene, care a condus ţara între anii 1974 – 1991. Fostul dictator a fost acuzat de genocid, unii experţi fiind de părere că etiopianul ar fi responsabil pentru moartea a 1,5 milioane de oameni.

La finalul listei celor zece dictatori sângeroşi se regăseşte Yakubu Gowon, care a condus Etiopia între anii 1966 – 1975. El a devenit şeful statului etiopian în urma unei lovituri de stat, implicându-şi ţara într-un război care a durat ma mult de 30 de zile, care a provocat moartea a 1,1 milioane de oameni.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite