Indonezia: Sute de medici vaccinaţi cu serul chinezesc Sinovac s-au îmbolnăvit de Covid

Indonezia: Sute de medici vaccinaţi cu serul chinezesc Sinovac s-au îmbolnăvit de Covid

FOTO Facebook

Peste 350 de medici din Indonezia s-au infectat cu COVID-19, deşi erau vaccinaţi cu serul chinezesc Sinovac, informează Digi24. Zeci dintre ei au fost spitalizaţi cu forme grave ale bolii, au anunţat oficialii, în contextul îngrijorărilor cu privire la eficacitatea vaccinurilor împotriva tulpinilor mai rezistente de coronavirus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lucrătorii din domeniul sănătăţii din Indonezia au fost printre primii care au fost vaccinaţi anti-Covid, atunci când a început procesul de inoculare, în ianuarie 2021. Aproape toţi au primit vaccinul COVID-19 dezvoltat de compania chineză biofarmaceutică Sinovac, potrivit Asociaţiei Medicale Indoneziene (IDI), scrie Reuters.
 
Cei mai mulţi dintre medici au fost asimptomatici şi au intrat în izolare la domiciliu, a spus Badai Ismoyo, şeful biroului de sănătate al districtului Kudus din Java centrală, în vreme ce câteva zeci erau în spital cu febră mare şi niveluri de saturaţie în oxigen în scădere.
 
 

 Varianta Delta trece de Sinovac

"Datele arată că pacienţii au varianta Delta, deci nu este de mirare că focarele sunt mai mari decât până acum, deoarece, după cum ştim, majoritatea lucrătorilor din domeniul sănătăţii din Indonezia au primit Sinovac şi încă nu ştim încă cât de eficient este împotriva variantei Delta”, a spus Dicky Budiman, un epidemiolog de la Universitatea Griffith din Australia.
 
Pandemia de coronavirus a făcut ravagii în Indonezia, care a avut unul dintre cele mai grave focare de Covid-19 din Asia, cu mai mult de 1,9 milioane de cazuri şi 53.000 de decese, 946 dintre ele fiind în rândul cadrelor medicale.
 
Pe teritoriul Indoneziei, cel puţin cinci medici şi o asistentă medicală au decedat din cauza COVID-19 după ce au fost vaccinaţi, potrivit grupului de iniţiativă statistică, deşi unul dintre aceştia a primit doar prima doză.
 
În capitala Indoneziei, Jakarta, medicul radiolog Prijo Sidipratomo a declarat pentru Reuters că ştie cel puţin şase medici care au fost spitalizaţi din cauza COVID-19 în ultima lună deşi au fost vaccinaţi, unul dintre aceştia aflându-se în prezent la terapie intensivă.
 
"Este alarmant pentru noi întrucât nu ne putem baza doar pe vaccinare”, a spus el, sfătuind oamenii să respecte cu stricteţe protocoalele sanitare.
 
La câteva săptămâni după sărbătoarea musulmană Eid Al-Fitr, Indonezia s-a confruntat cu o creştere a numărului de cazuri, rata de pozitivare depăşind miercuri 23%, iar cazurile zilnice ajungând la aproape 10.000, cel mai ridicat bilanţ de la sfârşitul lui februarie.
 
În cel mai recent raport asupra pandemiei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a solicitat Indoneziei să implementeze un lockdown mai strict odată cu creşterea transmisibilităţii din cauza variantelor îngrijorătoare şi acţiuni urgente în problema ''creşterii drastice a ratelor de ocupare a paturilor''.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările