UPDATE Incident maritim în largul Omanului, în apropierea zonei unde a fost ucis un marinar român: Mai multe nave sunt implicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Golful Oman Captură Google Maps
Golful Oman Captură Google Maps

Un incident maritim s-a produs marţi în largul coastelor emiratului Fujairah, la Golful Oman, potrivit Centrului britanic pentru operaţiuni maritime comerciale (UKMTO), care a evocat o „potenţială deturnare” purtată de forţe sprijinite de Iran. Regimul de la Teheran respinge acuzaţiile şi denunţă un „război psihologic”.

UPDATE2: UKMTO precizează că incidentul de la bordul Asphalt Princess, catalogat drept o „potenţială deturnare”, s-a încheiat fără pagube. Nava este „în siguranţă”, a precizat UKMTO, potrivit AFP.

Un purtător de cuvânt al armatei iraniene, Abolfazl Shekarchi, a respins marţi acuzaţii cu privire la o posibilă deturnare a navei şi a denunţat un „război psihologic”.

UPDATE1: Forţe sprijinite de Iran se află în spatele deturnării unui petrolier în largul Fujairah, conform unor surse Reuters. Două dintre aceste surse spun că nava deturnată este Asphalt Princess, aflată în drum spre Strâmtoarea Ormuz.

- Ştirea iniţială

Conform UKMTO, incidentul este în curs la 60 mile nautice în largul Fujairah. UKMTO recomandă prudenţă sporită navelor aflate în zonă. Este vorba de o zonă în apropierea căreia a fost atacat joia trecută petrolierul Mercer Street, un atac soldat cu moartea unui marinar român.

Conform primelor informaţii disponibile în presa internaţională, petrolierul Golden Brilliant, aflat sub pavilionul Hong Kongului, a transmis marţi după-amiaza în sistemul AIS de monitorizare a traficului maritim mesajul „Not Under Command”, ceea ce indică faptul că o navă nu poate efectua manevre din cauza unor circumstanţe excepţionale. Alte cel puţin patru nave aflate în zonă au transmis acelaşi mesaj, informează Agerpres.

Potrivit agenţiei MarineTraffic, Golden Brilliant a pierdut controlul, dar acum se deplasează din nou, cu propriile motoare.

Compania Dryad Global a transmis că petrolierul Asphalt Princess, sub pavilionul Panamei, a fost de asemenea implicat în incident. Şi petrolierul ABYSS, sub pavilionul Vietnamului, ar fi pierdut controlul.

Potrivit Dryad Global, Marina Omanului a trimis unităţi în zonă pentru a vedea ce se întâmplă. Flota a V-a SUA, cu baza în Bahrain, încă nu a reacţionat în legătură cu acest incident.

Societatea de monitorizare a traficului maritim TankerTrackers a precizat că „o serie de nave care apar pe harta AIS (sistemul de poziţionare a navelor, n .red.) în Golful Oman nu sunt acolo unde afirmă că se află”.

Această confuzie, explică TankerTrackers, potrivit Agerpres, este cauzată de „ocolirea sancţiunilor” de către unele nave care parcurg acea zonă sensibilă.

Joia trecută, petrolierul Mercer Street, operat de o companie care aparţine omului de afaceri israelian Eyal Ofer, a fost atacat în largul Omanului. Un român şi un britanic au murit în urma acestui atac imputat Teheranului.

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a anunţat luni că a lansat consultări cu Israelul, Marea Britanie şi România în cazul Mercer Street şi a promis un „răspuns colectiv”. Premierul israelian Naftali Bennett a avertizat la rândul că ţara sa este pregătită să „acţioneze singură” împotriva Iranului ca răspuns la atacul împotriva Mercer Street. Teheranul respinge acuzaţiile.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite