Incident armat în parlamentul canadian. Autorul atacului a fost identificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii canadieni au anunţat că Michael Zehaf-Bibeau, un bărbat convertit la islam, este autorul atacurilor armate de la Monumentul Eroilor şi din Parlamentul canadian, informează CNN. În urma schimburilor de focuri cu poliţiştii, atacatorul a fost împuşcat mortal.

Michael Zehaf-Bibeau, în vârstă de 32 de ani, era în vizorul serviciilor de informaţii canadiene de mai mult timp, acesta fiind catalogat drept „un călător cu grad ridicat de risc”. Recent, autorităţile din Canada i-au retras acestuia paşaportul. În urmă cu 11 ani, bărbatul a fost condamnat pentru posesie de arme şi furt, relatează CNN.

UPDATE Unul dintre soldaţii aflaţi la post în faţa Monumentului Eroilor a fost ucis la rândul său după ce atacatorul a deschis focul către el. Potrivit CNN, militarul ucis este caporalul Nathan Cirillo.

Ca urmare a incidentelor produse miercuri, ambasada americană la Ottawa, aflată la doar câţiva metri de Parlament canadian, a fost închisă temporar, conform purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Marie Harf.

Oficialii de la Washington au precizat de asemenea că armata americană şi-a consolidat măsurile de securitate pentru instituţiile sale.

UPDATE Premierul canadian Stephen Harper a condamnat atacurile comise miercuri la Ottawa, caracterizându-le ca fiind „josnice”, a anunţat purtătorul său de cuvânt, potrivit AFP.

UPDATE Preşedintele american Barack Obama a discutat la telefon cu premierul Canadei, Stephen Harper, despre atacurile recente din Ottawa, a anunţat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Liderul din Statele Unite şi-a exprimat totodată solidaritatea cu vecinul său din nord şi a oferit Canadei orice sprijin de care va avea nevoie pentru a prinde autorii atacurilor.

canada

De asemenea, prim-ministrul canadian urmează să susţină în curând o declaraţie de presă asupra celor întâmplate miercuri.

UPDATE Guvernul Canadei sporise nivelul de alertă antiteroristă înainte de atacurile de la Ottawa, după un incident islamist petrecut luni şi soldat cu doi morţi, relatează BBC News online.

Un militant islamist a atacat cu maşina, luni, doi militari canadieni, omorându-l pe unul dintre ei. Atacatorul a fost ucis în schimbul de focuri cu poliţia. Ca reacţie, Canada a sporit nivelul de alertă teroristă de la nivelul "scăzut" la "mediu".

UPDATE Armata canadiană şi-a închis pentru public bazele din întreaga ţară. Comandamentul aerospaţial nord-american (NORAD) a intensificat măsurile de securitate în spaţiul americano-canadian în urma atacurilor armate de la Ottawa, transmite instituţia pe contul oficial de Twitter.

"Comandamentul aerospaţial nord-american a luat măsuri adecvate şi prudente pentru a putea reacţiona imediat la orice incident aviatic în Canada", informează NORAD.

Biroul Federal american de Investigaţii (FBI) a anunţat că membri ai grupului terorist Stat Islamic au planuri privind comiterea de atacuri în Statele Unite şi Canada, cerând autorităţilor să rămână mobilizate.

Potrivit FBI, serviciile secrete au interceptat de curând conversaţii ale unor membri ai grupului terorist Stat Islamic care analizau posibilitatea comiterii unor atacuri la unităţi militare din Statele Unite şi Canada.

FBI a cerut autorităţilor americane să fie vigilente, precizând că oferă asistenţă serviciilor de securitate canadiene.

UPDATE Incidente armate au fost semnalate în cel puţin trei zone din Ottawa, miercuri dimineaţă, autorităţile căutând mai mulţi bărbaţi înarmaţi, după ce un militar şi un atacator au murit, relatează CNN.

Potrivit CNN, persoane înarmate au deschis focul la Memorialul naţional de război, la sediul Parlamentului şi în centrul comercial Rideau.

Un presupus atacator a murit în schimbul de focuri cu poliţia, la Parlament, iar un militar a fost împuşcat mortal la Memorialul naţional de război. Autorităţile caută mai mulţi indivizi înarmaţi.

UPDATE Un atacator a fost ucis în interiorul Parlamentului canadian după ce un soldat a fost împuşcat la un memorial al eroilor din Ottawa, relatează CBC News în pagina electronică. 

Postul de televiziune susţine că are confirmarea că unul dintre atacatori este mort, însă există temeri că ar fi implicaţi mai mulţi. Poliţia şi martorii oculari anunţă că au fost mai multe focuri de armă în mai multe zone din jurul Parlamentului. 

"Un bărbat a intrat alergând în Parlament. Era urmărit de poliţişti înarmaţi şi toată lumea s-a adăpostit", a declarat Marc-André Viau, un angajat al Parlamentului. "Cel puţin 20 de focuri de armă automată au fost trase în Parlament", a spus el. Un cameraman al Radio Canada a numărat aproximativ 50 de focuri de armă.

Doi bărbaţi având arme de vânătoare sunt căutaţi, a relatat presa canadiană.

image

Mai mulţi parlamentari s-au baricadat într-o cameră a parlamentului în timpul atacului, blocând uşa cu mobilierul pe care l-au avut la îndemână.

Şeful forţelor de securitate din Parlamentul l-ar fi ucis pe unul dintre atacatori care pătrunsese în interiorul clădirii. Sergentul Kevin Vickers, în vârstă de 57 de ani, a fost prezentat de mai mulţi parlamentari ca fiind omul care a tras asupa unuia dintre atacatori. Acest soldat este un veteran al Politiei  regale canadiene, unde lucrează de 27 ani. 

image

UPDATE Autorităţile canadiene au mobilizat o echipă a Poliţiei Regale Canadiane Călare, confirmând că un bărbat neidentificat a împuşcat un soldat în faţa monumentului, după care a pătruns în clădirea parlamentului şi a deschis focul şi aici. Premierul Stephen Harper a fost scos de urgenţă din clădire. 

Poliţia din Ottawa a confirmat incidentul, iar presa locală transmite că atacatorul nu a fost prins. Jurnaliştii transmit şi că în clădirea parlamentului s-au auzit focuri de armă. 

Incidentul are loc la doar două zile după ce doi soldaţi canadieni au fost loviţi cu maşina în Quebec de un simpatizant al jihadiştilor, ca formă de protest pentru implicarea Canadei în coaliţia internaţională condusă de SUA împotriva Statului Islamic. 

Atacatorul a tras patru focuri de armă în soldatul care se afla în faţa monumentului eroilor de război. Echipajele medicale se află încă la faţa locului, iar martorii susţin că acestea încearcă să-l resusciteze pe soldatul împuşcat. Deocamdată, poliţia a confirmat doar incidentul, fără a da detalii despre rănile suferite de soldat. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite