Citată ca model şi de atentatorul de la Christchurch. Teorie familiară tuturor celor care frecventează siturile dedicate teoriilor conspiraţioniste unde se difuzează şi se discută teoriile extremei drepte militante, de acolo de unde se iau, pentru a fi translatate pe reţelele sociale, toate îndemnurile rasiste, antisemite, violente şi xenofobe cu care deja suntem deja obişnuiţi şi pe forumurile din România.

Renaud Camus este de mai mult timp sursă de inspiraţie citată din belşug după primul său manifest din 2003 intitulat „Nu schimbării de populaţie şi civilizaţie“ care, chiar dacă practic ignorat de marele public, a fost foarte rapid preluat de propaganda naţionalistă a extremei-drepte franceze. Acolo afirma pentru prima dată ceea ce avea să devinpă doctrina iniţială a noii sale ideologii identitare:

Marea Înlocuire reprezintă şocul cel mai grav cu care s-a confruntat patria noastră de la începutul istoriei noastre deoarece dacă este deja atât de avansat, procesul de înlocuire de populaţie şi civilizaţie va fi dus mai departe, iaristoria care va continua nu va fi nici a lui, nici a noastră.“

Pledoaria va continua în cartea „Abecedarul inocenţei“ publicată în 2010 şi va fi dezvoltată şi pe larg argumentată în „Marea Înlocuire“ (2011). Faptul că este un adept al relaţiilor homosexuale active (mărturisindu-şi preferinţa pentru tineri arabi musculoşi, vânjoşi şi racolaţi la baia publică) nu îi compensează spaimele privind destinul unei Franţe copleşită de invazia musulmană, pierzându-şi definitiv identitatea şi esenţa:

Franţa modernă devine ceea ce Franţa clasică a evitat timp de secolă: o fostă Iugoslavie, un Liban, un coş de crabi.“

„La France est en guerre et personne ne veut le dire“, interviu realizat în 20 august 2012 de Olivier Renault pentru La Voix de la Russie:

„Marea Înlocuire, bănuiesc că înţelegeţi foarte bine despre ce este vorba. Este trista realitate, acum, a faimoasei butade lansate de Bertold Brecht. Cred că cunoaşteţi versiunea originală „Aud că guvernul e de părere că poporul a trădat încrederea autorităţilor şi va trebui să muncească din greu pentru a le recâştiga încrederea pierdută. În acest caz, oare n-ar fi mai simplu ca guvernul să dizolve poporul şi să aleagă un altul?“ Sigur că ştiţi versiunea cea des utilizată a butadei: „E simplu, trebuie doar să înlocuim poporul“.

Le Grand Remplacement, ed. 2011, p. 63:

„Popoarele care rămân popoare nu se pot agrega cu alte popoare. Nu pot decât fie să le cucerească, fie să le treacă peste ele şi să le asimileze, fie să le înlocuiască.“

Teza sa este simplă: asistăm la o mişcare de anvergură globală care are o finalitate evidentă şi profund neliniştitoare deoarece, în opinia autorului, asistăm la înlocuirea treptată, dar ineluctabilă, a tuturor formelor civilizaţiei europene, la toate nivelele, de cele aduse de migraţia continuă, adevărată invazia care transformă Europa în EURABIA. Denunţă nu numai un  fenomen de dispariţie a elementelor constitutive ale peisajului cultural european, ci ceea ce numeşte „un genocid prin substituţie“ foarte grav pentru că vizează toate formele de existenţă şi funcţionare a ceea ce cunoaştem drept spaţiu civilizaţional european.

Apelul său - şi acesta este punctul în care a devenit atât de popular în zona extremei-drepte militante - este de a lupta împotriva „imigraţiei de masă şi islamizării“ . Şi nu o atitudine teoretică şi, în definitiv, la fel de intilă ca toate expresiile demagogice ale unei poilitici aflate în defensivă sub presiunea noii religii a drepturilor omului. Nu, aşa ceva este inutil. Dimpotrivă, afirmă Renaud Camus, „niciodată ocupaţia nu a luat sfârşit fără plecarea definitivă a ocupantului. Niciodată colonizarea nu s-a încheiat fără retragerea colonizatorilor şi a colonilor. Linia clară, singura, este cea care vine din recunoaşterea Marii Înlocuiri... cer începerea dezemigrării“.

Scenariul descris în lucrările sale este că lumea occidentală este pe cale să fie înlocuită de unul sau mai multe popoare, în principal cele venite din lumea „arabo-musulmană“ , iar asta este posbil prin asocierea între industrializare, despiritualizare şi decăderea standardelor noastre de civilizaţie. Este rezultatul afluxului masiv de persoane ajunse clandestin în Europa şi în Franţa, reluând teza presiunii enorme pe care aceştia o reprezintă pentru sistemele de securitate socială.

Dar, la fel de evident, problematica economică şi socială este subsumată chestiunii fundamentale, cele care duce la schimbarea şi apoi la dispariţia identităţii naţionale: „de altfel, preponderenţa economicului în dezbaterea politică este un simptom evident atât al Marii Deculturalizări ca şi al Marii Decivilizări şi al pierderii sentimentului naţional... ca şi cum supravieţuirea poporului ar fi mai puţin importantă decât mersul său orbeşte către lada de gunoi a istoriei“.

Imagini care au prins şi este clar că vor fi reluate pe liniile de propagandă ale extremei drepte, cum s-a văzut, nu doar din Europa. Dar asta nu reprezintă, în sine, un semnal deosebit de puternică că, din cauzele binecunoscute, tipul acesta de logică răspunde unei disperări reale a opiniei publice săturate de inacţiunea politicienilor din mainstream, acum ei înşişi suprinşi de rapiditatea cu care partidele cu discurs identitar câştigă noi adepţi.

Asta nu înseamnă neapărat o apetenţă filozofică redescoperită a europenilor pentru doctrinele de extremă-dreaptă. Mai degrabă spaima că ceva ar putea fi adevărat din ceea ce spune Renaud Camus anume că Europa este pe cale să devină o mahala a planetei, folosind termenul de „banlieue“ la modul francez, adică desmnând cartierele rău famate unde se adună generaţiile succesive de migranţi.

Soluţia? Una simplă din punctul său de vedere:

O constatare: Marea Înlocuire (ocupaţia străină, colonizarea de către africani, islamizarea, scdhimbarea de populaţie, genocidul prin substituţie;

O rezolvare:

Re-emigrarea (revolta anticolonială, sfârşitul ocupaţiei, eliberarea teritoriului).“

Cu ce mijloace poate fi impusă această soluţie? Băieţii care au tras la El Paso sau Christchurch au avut propriul lor demers derivat din ideologia „Marii Înlocuiri“. Mai sunt băieţi, mulţi de tot, care discută despre pregătirea unor acte similare, postând mesaje inflamate în forumurile de discuţii de pe DarkWeb. Dar mai există şi nivelul următor, cel în care mult partide politice au preluat ideologia, au îndulcit-o pe alocuri dar, de fapt, au simţit că acolo se află marele rezervor de voturi în perioada imediat următoare.  

Cât de bine le-au sunat aceste cuvinte de pe coperta cărţii „Franţa-sinuciderea unei naţiuni“ de Renaud Camus:

De ce Sinuciderea unei naţiuni? Deoarece francezii merg docili către dispariţia culturii şi identităţii lor, naţiunea se precipită către propria sa ieşire în decor, fără să se observe un refuz real al acestei morţi anunţate. De ce oare nu se revoltă cetăţenii? Din cauza unui motiv de ordin moral. Mai precis, din cauza unei erori morale. O propagandă necontenită i-a convins că morala era de partea sistemului imigraţionist şi multiculturalist şi, dacă încercau să scape, ar fi căzut în greşeala ideologic. Dar doctrina Înlocuirii, cea care promite înlocuirea poporului nu este un act de morală şi asta cel puţin din trei cauze: se ridică împotriva adevărului, instaurează o societate de o nemaivăzută violenţă şi solicită în mod constant suspendarea judecăţilor morale“.

Sâmbăta viitoare, un nou episod dedicat ideologiilor extremei în Europa anului 2019.