Hugo Chavez, eroul poporului şi duşmanul americanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hugo Chavez a fost un lider iubit de poporul său FOTO Reuters
Hugo Chavez a fost un lider iubit de poporul său FOTO Reuters

Hugo Chavez a murit marţi noapte, după un lung şir de chinuri provocate de cancer. Liderul Venezuelei a fost cunoscut pentru temperamentul său vulcanic şi a reprezentat o figură controversată în ţara sa, câştigând simpatia poporului prin reformele sociale, dar şi antipatia adversarilor săi.

Hugo Chavez s-a născut în anul 1954, în Sabaneta. Părinţii săi erau profesori, în schimb el a ales o altă carieră: cea de militar. 

A fost un prieten apropiat al lui Fidel Castro şi s-a distins prima dată pe scena politică în 1992, când a condus o lovitură de stat care a eşuat în cele din urmă. 

A petrecut doi ani la închisoare, iar apoi a făcut tranziţia de la soldat la politician. În 1994, Chavez şi aliaţii săi au fost eliberaţi, când preşedintele Rafael Caldera a retras acuzaţiile la adresa acestora, condiţionându-i în schimb să se retragă din armată.

În 1998, Chavez a profitat de un val de nemulţumire faţă de liderii politici de atunci, a promis reforme sociale revoluţionare şi o „a treia cale“ , un compromis între capitalism şi socialism. Ulterior, a câştigat numeroase alegeri şi referendumuri şi a reuşit modificarea Constituţiei în urma unui referendum, pentru a permite un număr nelimitat de mandate la preşedinţie.

În 2000, a fost ales pentru un mandat prezidenţial de şase ani.

În aprilie 2002, omul de afaceri Pedro Carmona a dizolvat Adunarea Naţională şi a preluat conducerea statului, dar sute de mii de susţinători ai lui Chavez au ieşit în stradă şi au cerut întoarcerea acestuia, relatează ABC News. În două zile, preşedintele a preluat puterea.

Chavez a fost cunoscut pentru antiamericanismul său, unul dintre cei vizaţi de atacurile sale fiind fostul preşedinte al Statelor Unite, George W. Bush pe care l-a numit „Domnul Pericol“, pe motiv că „luptă împotriva terorismului cu terorism“. El a utilizat şi alte epitete pentru a-l caracteriza pe Bush, l-a numit „diavol“ şi a făcut numeroase declaraţii acide la adresa preşedintelui american.

Guvernul său a implementat o serie de programe sociale, inclusiv asigurarea de servicii medicale şi educaţie pentru toţi cetăţenii, însă rata şomajului este crescută, iar sărăcia este răspândită la nivelul întregii ţări, în ciuda rezervelor de petrol bogate  ale ţării.

În iunie 2011, este operat pentru prima dată şi atunci apar primele speculaţii referitoare la deteriorarea stării sale de sănătate.  La câteva zile mai târziu, administraţia prezidenţială reacţionează prompt, iar televiziunea naţională difuzează fotografii şi înregistrări video care îl înfăţişează pe Chavez, aparent sănătos, discutând cu Fidel Castro. 

În cursul aceluiaşi an, călătoreşte periodic în Cuba pentru şedinţele de chimioterapie şi analizele medicale. În toamna lui 2011, anunţă că tratamentul a avut succes şi s-a recuperat pe deplin.

Cu toate acestea, în februarie 2012, Chavez anunţă că plănuieşte să se întoarcă în Cuba, în lumina unor descoperiri îngrijorătoare ale medicilor. In octombrie 2012, Hugo Chavez a câştigat al patrulea mandat la preşedinţie, în ciuda faptului că apăruseră o mulţime de zvonuri referitoare la starea sa precară de sănătate.

În luna decembrie a aceluiaşi an, vorbeşte pentru prima dată despre numirea unui succesor, în cazul în care nu va putea să rămână preşedinte şi îl indică pe vicepreşedintele Nicolas Maduro.

Ultima sa operaţie, din 11 decembrie 2012, a fost succedată de complicaţii pulmonare. Regimul de la Caracas nu a anunţat niciodată oficial tipul de cancer de care suferea Chavez.  

 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite