Hoteluri din Turcia evacuate din cauza incendiilor forestiere, care au ajuns la staţiunile turistice VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vremea caniculară şi vântul puternic au făcut ca flăcările să se răspândească pe teritoriul oraşului Manavgat, Incendiu Turcia FOTO YouTube
Vremea caniculară şi vântul puternic au făcut ca flăcările să se răspândească pe teritoriul oraşului Manavgat, Incendiu Turcia FOTO YouTube

Trei persoane au murit în urma unui incendiu forestier masiv care continua să ardă şi joi, pentru a doua zi consecutiv, în sudul Turciei. Joi după amiază, flăcările au ajuns în apropierea hotelurilor din Marmaris şi, potrivit presei locale, acestea au fost evacuate, în timp ce pompierii au intervenit în forţă pentru a ţine sub control incendiul masiv.

Autorităţile centrale din Turcia au intervenit pentru a salva persoanele aflate în pericol şi pentru a stinge focarul, potrivit Digi24.

Peste 100 de persoane au necesitat evacuare, îngrijiri medicale sau au fost afectate de pagube materiale cauzate de incendiu.

Vremea caniculară şi vântul puternic au făcut ca flăcările să se răspândească pe teritoriul oraşului Manavgat, situat la o distanţă de 75 de kilometri est de staţiunea Antalya, precum şi în satele din apropiere. Mai multe zone rezidenţiale au fost evacuate miercuri.

Turcia s-a confruntat cu o serie de dezastre provocate de vremea extremă în această vară, printre care viiturile de săptămâna trecută, care au provocat moartea a şase persoane în regiunea Mării Negre.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite