Harta noilor riscuri gigantice: viitoarele centrale nucleare din Orientul Apropiat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Probleme enorme în perspectivă imediată, căci graficul de mai jos se confirmă, primul reactor din cele patru ale primei centrale nucleare din zonă, centrala Barakah situată în zona Dahfra de lângă Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) fiind deja alimentat în martie cu combustibilul necesar.

Analiza de risc se bazează pe trei elemente incontestabile şi care se dezvoltă la nivel exponenţial.

Pe de o parte, există riscul reprezentat de locaţiile acestor centrale nucleare de mare capacitate din Emirate, Egipt, Sudan, Arabia Saudită şi Iordania. În al doilea rând, este vorba despre riscul pe care-l reprezintă acum deteriorarea, foarte serioasă în unele cazuri (Iordania) a relaţiilor acestor state cu Israelul care ameninţă cu anexarea unei părţi a teritoriilor din Cisiordania ocupată militar, ceea ce l-a făcut pe suveranul iordanian să spună că ar putea să fie un element de tip casus belli. Un conflict care să implice multe state din lumea arabă, solidare cu cauza palestiniană. În orice caz, atât Iordania cât şi Egiptul, singurele state arabe care recunosc Israelul, ar putea să rupă relaţiile cu Ierusalimul şi să se alăture frontului care va susţine cauza palestiniană. Al treilea element de risc îl reprezintă riscurile de confruntări inter-confesionale din zonă, fiecare dintre viitoarele state nucleare având o listă lungă de conflicte interne sângeroase cu organizaţii islamiste fundamentaliste sau structuri paramilitare cu îndelungată experienţă în diverse războaie şi acum (ca cele din Sudan). „marfă de export“ pentru noile războaie de mare intensitate, în Libia spre exemplu. În fine, al patrulea element de risc, absolut evident, este distanţa foarte mică între locaţiile acestor centrale şi ţările care potenţial, ar putea să constituie o ameninţare directă în cazul declanşării unui conflict regional, fiind primele ţinte vizate de orice planificator militar, fireşte, ca în cazul Iranului, după ce apar acuzaţii legate de existenţa unor intenţii de construire a unor arme nucleare.

Grafic centrale nucleare

În ceea ce priveşte în mod specific reactorul din Emirate, Paul Dorfman, fondatorul şi preşedinte al Nuclear Consulting Group afirmă fără niciun fel de ezitare: „Este reactorul greşit, aşezat în locul greşit şi în momentul greşit“. Adăugaţi faptul - pe care-l consideră foarte îngrijorător - că „într-o asemenea zonă volatilă, aceste reactoare sunt construite în ceea ce pare a fi o modalitate ieftină... reactorul de la Barakah, cu toate că este relativ modern, nu posedă ceea ce acum este cunoscut drept sistemul de apărare de Generaţia 3, adică, cu alte cuvinte, nu este protejat împotriva unui atac cu rachete sau a prăbuşirii unui avion cu impact direct asupra structurii“. În acest sens, după ce reiterează faptul că asemenea protecţii sunt obligatorii pentru orice centrală nucleară în Europa, aminteşte că, în luna septembrie, siturile de producţie din Arabia Saudită (Abqaiq şi Kurais) au fost atacate cu 18 drone şi o rachetă de croazieră, atac care a afectat temporar mai mult de jumătate din producţia de ptrol a regatului. „Şi aş spune că reactoarele de la Barakah sunt la fel de vulnerabile ca facilităţile de producţie petrolieră din Arabia Saudită care erau protejate de trei linii de rachete sol-aer“. O chestiune care s-ar putea lega de avertismentele date de mai mulţi ani de serviciile de informaţii care urmăresc renaşterea rapidă a structurilor active ale Statului Islamic (acela pe care Trump spune că armata americană îl distrusese pentru totdeauna), iar ultimele manifeste lansate de diferitele sale unităţi militare vorbesc în clar despre posibilitatea atacării unor obiective nucleare civile.

Iată unul dintre componentele socotite de risc maxim ale analizei de risc de care vorbeam: centrala nucleară din Emirate este amplasată la mai puţin de 200 Km de frontiera cu Qatarul, ţară care este angajată de peste 3 ani într-o situaţie conflictuală extrem de tensionată cu vecinii săi din emirate şi cu cei saudiţi. Iar apariţia unei noi surse de pericol în regiunea cea mai militarizată din lume nu face decât să întărească perspectiva unei evoluţii şi mai problematice atunci când, peste relativ puţin timp, vor fi pregătite pentru a intra în funcţiune TOATE centralele nucleare prevăzute să funcţioneze în Orientul Apropiat.

Iar dacă asta vi se poate uşor îngrijorător, iată şi estimarea din luna martie realizată de experţii de la World Nuclear Association în care se afirmă că aproximativ 30 de ţări iau în considerare, au în plan sau au început deja programe nucleare, iar încă 20 şi-au exprimat oficial interesul în această problemă. Aveţi aici un material foarte complet intitulat Emerging Nuclear Energy Countries, o prezentare foarte completă a ţărilor din lume care au acum programe nucleare demarate de puţin timp, fie se află în diverse etape de execuţie a centralelor, fie au contractat deja constructorii. Judecaţi dumneavoastră în ce măsură există factori de risc identificabili în cazul Belarus, Turciei, Siriei, Kuweitului, Nigeria, Kenya, Etiopia, Rwuanda, Kazahstan...

Riscul care decurge de aici este o multiplicare foarte importantă a ceea ce ar putea fi potenţialele ţinte în cazul unui conflict sau, în situaţia de acum a acţiunii unor grupări teroriste care deja anunţă că iau în calcul detonarea unor asemenea locaţii, chiar dacă ştiu foarte bine că acolo se desfăşoară doar programe civile. Este adesea citat ca exemplu chiar cazul centralei din Emirate pe care, în 2017, rebelii Houthi l-ar fi atacat cu rachete balistice, raport imediat nnegat de Abu Dhabi dar care pare oarecum credibil din cauza recentelor atacuri similare organizate de rebelii yemeniţi împotriva unor ţinte din Arabia Saudită. În acest context, reîntorcându-ne la zona cea mai tensionată din acest moment, de ce ţările din regiunea Orientului Apropiat preferă să investească sume enorme în construcţia unor centrale nucleare în loc să adopte programe de furnizare a energiei electrice folosind resursa solară (eventual combinată cu morile de vânt, mai ales în zonele de coastă). Răspunsul clasic era dat în urmă cu un deceniu, costurile fiind încă mari ale unor asemenea instalaţii la scară industrială, dar nimic nu poate egala riscurile şi costurile create de o poluare nucleară de mari proporţii. Azi, argumentul financiar nu mai este actual, dată fiind scăderea dramatică a costurilor instalaţiilor industriale performante  solare şi eoliene.

Discuţia ar putea deveni cu mult mai complicată în cazul centralei din Emirate deoarece, conform unui raport publicat la finele lunii decembrie anul trecut (îl găsiţi aici) ar exista probleme serioase în construcţia propriu-zisă a reactoarelor, proiect încredinţat unui partener sud-coreean, cel care a oferit la licitaţie preţuri mai mici cu 30% decât următorul concurent de pe listă. Acuzaţii respinse ca propagandă ieftină de către oficialii din Emirate, foarte sigură de rezultatele testelor efectuate în cooperare cu specialiştii de la IEEA.

Pe de altă parte, aşa cum argumentează de mai mult timp oficialii din Abu Dhabi, dacă sunt folosite doar referinţe la cele mai negative scenarii, atunci nicio ţară din lume nu ar mai trebui să folosească energia nucleară pentru a răspunde cerinţelor din ce în ce mai mari ale economiilor naţionale în condiţiile în care se multiplică incertitudinile privind securitatea rezervelor fosile, în special în Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, în această ordine a argumentaţiei, avem asigurări şi reasigurări că programul nuclear urmărit de Emirate este exclusiv civil şi, ca dovadă, s-au efectuat deja peste 40 de inspecţii internaţionale. Dar nimeni nu poate garanta că va exista o soluţie care să limpezească un întreg context geo-politic extrem de neclar, cu elemente cărora chiar nimeni nu le poate oferi acum o speranţă de rezolvare.

În orice caz, raţionamentele, absolut toate raţionamentele privind aceste teme s-au complicat extrem de mult în urma intrării oficiale în joc a Chinei şi Rusiei ca partenere şi aliate strategice ale Iranului, inclusiv, aşa cum spun surse multiple în acest moment, prin acordarea de către Iran a posibilităţii ca chinezii să opereze direct de pe diverse insule din Golf, schimbând tot peisajul de securitate economică şi militară aşa cum îl cunoşteam până acum. Toţi jucătorii din zonă vor analiza impactul acordului Iran-China şi este extrem de interesant de văzut ce regrupări de forţe vor urma. Posibil şi cu noi alianţe s-ar putea forma în viitorul apropiat între parteneri mai vechi şi mai noi, aici incluzând şi Turcia printre puterile regional emergente favorizate de Acordul respectiv ca hub deja securizat pentru intrarea spre Europa.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite