Hamas, pe urmele Statului Islamic

Hamas, pe urmele Statului Islamic

Gaza City, bombardat intens

Şeful Agenţiei de Informaţii a Armatei americane (DIA), gen. Michael Flynn avertizat asupra pericolului distrugerii grupării Hamas, în contextul în care Orientul Mijlociu traversează o perioadă de haos, speculată intens de grupări mai radicale decât cea palestiniană, precum Statul Islamic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gen. Michael Flynn, care se va retrage din funcţie la sfârşitul anului din cauza unor neînţelegeri cu superiorii săi, s-a declarat pesimist cu privire la perspectivele unei soluţionări paşnice a crizei din regiune, contestând eficienţa administraţiei Obama în această chestiune.

„Dacă Hamas ar fi distrus şi ar dispărea definitiv, am avea de a face cu ceva mult mai periculos, pentru întreaga regiune. O ameninţare mai mare ar apărea, una precum Statul Isalmic (SIIL).“ Flynn avertizează că obictivul guvernului israelian de eradicare a grupării palestiniene ar putea avea un efect de boomerang pentru Israel, creând premisele ca Gaza să cadă în mâinile unor jihadişti precum cei care controlează mari zone din Irak şi Siria.

Între timp, premierul Benjamin Netanyahu a declarat că armata sa este angajată într-un conflict pe termen lung, având ca scop distrugerea organizaţiei teroriste Hamas. 

Secretarul american de Stat, John Kerry, întors din Israel după eşecul planului de încetare a focului, a avertizat că o soluţie de pace nu este luată în calcul, până ce Hamas nu va fi dezarmat.

Luptele continuă în Gaza

Raidurile au continuat marţi în Fâşia Gaza, în cea de-a 22-a zi a Operaţiunii Tăişul Protector, demarată de Forţele israeliene de Apărare(IDF). Staţiile de televiziune şi de radio ale grupării Hamas din Gaza City au fost bombardate de IDF, fără să se înregistreze însă victime, potrivit martorilor.

Israelul a respins luni un apel al Hamas la încetarea focului, cu ocazia sărbătorii musulmane care marchează încheierea postului Ramadan.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, peste 1.100 de palestinieni au fost ucişi de la izbucnirea conflictului la 8 iulie şi alţi peste 6.500 răniţi. De partea israeliană, 48 de militari au murit, precum şi trei civili, de la declanşarea ofensivei, cea de-a treia mare operaţiune a Israelului din ultimii şase ani în Fâşia Gaza, dens populată, cu circa 1,8 milioane de locuitori.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările