Greta Thunberg, mesaj ironic pentru Trump la încheierea mandatului: „Pare un bătrân foarte fericit care priveşte cu nerăbdare spre un viitor strălucitor”

Greta Thunberg, mesaj ironic
pentru Trump la încheierea mandatului: „Pare un bătrân foarte fericit care priveşte cu nerăbdare spre un viitor strălucitor”

Greta Thunberg FOTO Arhivă

Greta Thunberg, adolescenta suedeză devenită celebră pentru activismul său împotriva schimbărilor climatice, i-a transmis lui Donald Trump un mesaj de adio pe Twitter, după ce acesta din urmă a părăsit miercuri Casa Albă odată cu încheierea mandatului prezidenţial.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Pare un bătrân foarte fericit care priveşte cu nerăbdare spre un viitor strălucitor şi minunat. O imagine foarte frumoasă!”, scrie Greta adăugând o fotografie cu Trump în timp ce se urca pentru ultima oară în elicopterul Marine One.

Grea Thunberg, 18 ani, parafrazează astfel un tweet postat de Donald Trump în 2019 în semn de dezaprobare a discursului pe care adolescenta suedeză l-a susţinut la un summit ONU pe tema schimbărilor climatice. Activista i-a acuzat atunci pe liderii lumii că i-au „furat visurile şi copilăria”. „Pare o tânără fată foarte fericită care priveşte cu nerăbdare spre un viitor strălucitor şi minunat. O imagine foarte frumoasă!”, a comentat Trump după discursul lui Thunberg.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările