Grecia: viitoarea tranşă a împrumutului va fi amânată, după îmbolnăvirea a doi oficiali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele de sănătate ale premierului grec Antonis Samaras şi ale noului ministru de Finanţe Vassilis Rapanos de la acest sfârşit de săptămână au schimbat programul Guvernului şi au amânat cu o săptămână vizita reprezentanţilor creditorilor internaţionali ai Greciei, relatează Ekathimerini.com.

Spitalizarea celor doi oficiali, cu care inspectorii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional vroiau să se întâlnească, a determinat amânarea vizitei acestora din urmă planificată iniţial pentru luni.

Televiziunea publică NET a anunţat sâmbătă că Troica creditorilor internaţionali va ajunge la începutul lunii viitoare, respectiv după summitul UE din 28-29 iunie de la Bruxelles.

Această situaţie va amâna şi acordarea următoarei tranşe de împrumut pentru Atena, care era planificată pentru iunie.

Având în vedere că Samaras şi Rapanos vor rămâne în spital până luni - primul din cauza unei intervenţii chirurgicale la ochi, iar al doilea pentru teste menite să stabilească cauzele leşinului de vineri - nu este clar dacă Samaras va putea să meargă la Bruxelles pentru summit şi nici când Rapanos va depune jurământul ca ministru de Finanţe.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite