Mihail Gorbaciov, sfat pentru Putin şi Biden: Esenţialul este să se evite un război nuclear. Trebuie să se întâlnească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin şi Joe Biden. FOTO: EPA-EFE
Vladimir Putin şi Joe Biden. FOTO: EPA-EFE

Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a lansat sâmbătă un apel către preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cel american, Joe Biden, de a se întâlni pentru a face progrese în materie de dezarmare, în pofida nivelului foarte scăzut la care au ajuns relaţiile dintre Moscova şi Washington, transmite publicaţia franceză AFP.

„Cred că este imperativ ca preşedinţii să se întâlnească. Experienţa arată că este necesar să se întâlnească şi să negocieze”, a afirmat Gorbaciov, arată Agerpres. 

Mihail Gorbaciov a transmis că trebuie să fie evitat un război nuclear, iar acest lucru nu poate fi realizat „de unul singur”.

„Este clar că esenţialul este să se evite un război nuclear. Întrucât o astfel de problemă trebuie evitată, este imposibil să o rezolvi de unul singur, trebuie (ca preşedinţii rus şi american) să se întâlnească. (...) Dacă dorinţa de a ajunge la dezarmare şi de a întări securitatea prevalează, atunci multe pot fi realizate.” a spus acesta.

Mihail Gorbaciov, acum în vârstă de 89 de ani, a făcut apel în ianuarie la o „normalizare a relaţiilor„ dintre cele două state, declarându-se îngrijorat.

Relaţii ruso-americane sunt afectate de crizele repetate, de la situaţia din Ucraina şi Siria până la acuzaţii de spionaj sau, mai recent, de atacuri informatice.

Cele două puteri au reuşit, totuşi, să ajungă la un acord în ianuarie cu privire la prelungirea importantului tratat de dezarmare nucleară New Start, semnat în 2010 şi care era atunci ameninţat să expire.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite