Statele emergente: India - ascensiune şi paradox (II)

Navigand pe fluviul  istoriei Indiei

Obţinerea independenţei şi creşterea puterii au fost o consecinţă a doctrinei economice impuse de Nehru, o economie socialistă, autarhică şi protecţionistă. În anul 1990 paradigma economică a Indiei s-a schimbat, de la un stat cu o economie închisă la un stat cu o economie deschisă.

Reformele iniţiate de ministrul de finanţe Manmohan Singh au avut ca scop deschiderea pieţei indiene, liberalizarea economiei, relaxarea birocraţiei.

Decizia de liberalizare a economiei ţării a fost luată după ce a trecut prin momente critice, în anul 1991, rezervele valutare erau aproape de zero, inflaţia mare, şomajul şi sărăcia la fel. Reformele au dus către realizarea unui fapt, modelul nehruian de organizare  a economiei era despăţit, paradigma swadeshi (autosuficienţă), anacronică. Un alt factor stimulativ al creşterii economice a fost renunţarea la „dominaţia autorizaţiilor” aşa numita Licenţă Raj. Aceasta acorda preferenţial dreptul indienilor de a-şi deschide o afacere, demonstraţia, în practică, a dorinţei de a avea o economie planificată, după model sovietic. Toate aceste bariere fiind înlăturate, drumul către creştere era liber.

Între anii 1980 şi 2010, creşterea produsul intern brut a fost însemnată, acesta variind între 5% şi 9%, în prima perioadă, adică între 1980-1990, de 5%-7%, iar în a doua, după implementarea măsurilor de liberalizare economică, de 7%-9%.

S-au modernizat uzine, au înflorit noi companii, a apărut boom-ul IT, s-au înregistat firme indiene multinaţionale, în special în domeniul serviciilor. Oraşele s-au dezvoltat şi s-au modernizat, industria farmaceutică a luat un mare avânt. Pentru prima oară, după mult timp în anul 2007, guvernul indian a luat decizia de ridica rata dobânzilor, un semn al creşterii puternice a economiei, mărirea dobânzilor s-a făcut pentru a nu evita supraîncălzirea economică.

Dezvoltarea economiei s-a simţit prin modernizarea urbană, prin apariţia de noi oraşe, dar şi prin creşterea nivelului de schimburi comerciale. Exporturile Indiei după anii 2000 s-au axat pe servicii, pe maşini-unelte şi pe produse manufacturate. Importurile au crescut în două sectoare, necesare unei economii dinamice, cel petrolier şi cel de echipamente.  Importurile au crescut mult şi în valoare cuantificabilă, dacă în anii 2000-2001 India importa doar de 15 miliarde de dolari, în 2011-2012, peste 90 de miliarde de dolari.

Comerţul exterior şi-a mărit considerabil ponderea în produsul intern brut, în anul 1990 era de 15%, iar în anul 2010 de 35%. Această creştere ne arată că India avea nevoie de reformele de liberalizare economică şi că economia acesteia a devenit una puternică şi integrată în circuitul economiei mondiale.              

„Emergenţa Indiei este dovedită nu numai prin performanţele economice, dar şi prin creşterea puterii soft.”

Puterea soft a Indiei constă în ajutoarele pe care le oferă statelor mai sărace, dar şi prin diaspora sa extraordinar de activă. Prin asistenţa pe care o acordă, ţara peninsulară are parte de un dublu avantaj, este statul care dă şi statul care primeşte.  În Africa, India trimite ajutoare şi subvenţii şi primeşte acces la explorare de zăcăminte sau de materii prime.

Paradoxul elefantului Asiei- tehnologie de ultimă clasă şi unelte arhaice

Despre India şi emergenţa ei mulţi comentatori au spus că este o „putere săracă”, după expresia lui G. Sokolov despre Rusia anilor 1950. Pentru ca India să devină cu adevărat un stat emergent, trebuie să depăşească cea mai mare provocare a sa, sărăcia şi subdezvoltarea la nivel regional.

„Societatea indiană nu a intrat încă în deplină normalitate, se va împlini atunci când se va înfăptui revoluţia silenţioasă, slăbirea sistemului de caste“. Castele sunt o moştenire veche, arhaică, rigiditatea socială fiind factorul care - în opinia noastră - slăbeşte forţa şi coeziunea unei ţări. Pentru a putea fi o mare putere, India trebuie să fie unită în interiorul ei.

India este un stat sărac care se luptă cu subdezvoltarea, lipsa infrasctructurii, foamete, analfabetism, slabă coeziune socială, insecuritatea locurilor de muncă sau inflexibilitate laborală.

Paradoxul Indiei pare încă fascinant, un stat cu o putere IT foarte mare, dar şi un stat în care mortalitatea infantilă este foarte mare, alături de cea maternă, unde epidemiile şi bolile incurabile sunt la ordinea zilei, unde accesul la apă potabilă este un lux. Indicele de dezvoltare umană al Indiei în 2008-2009 era foarte mic, acest stat se afla pe locul 119 din 187 de ţări, în vecinătatea Insulelor Capului Verde, vecinii săi se aflau mai jos: Pakistan şi Bangladesh.

Produsul Naţional Brut privind paritatea puterii de cumpărare este de 3015 dolari, iar Produsul Naţional Brut, per capita, aproximativ 1500 de dolari, India situându-se pe locul 127. După estimările guvernului indian 27% din populaţie trăieşte sub limita sărăciei, estimarea Băncii Mondiale infirmând acest lucru, experţii Băncii, zicând că 42% din populaţia Indiei trăieşte în sărăcie extremă, cu un venit de sub un dolar pe zi, acesta înseamă între 300-400 milioane de oameni. Ca să ne facem o idee, această populaţie este mai mare decât populaţia S.U.A.  şi mai mare decât populaţia Braziliei, Rusiei şi Africii de Sud la un loc.