Geopolitica energiei: Turkstream II, investiţia „game changer“ strategică ruso-turcă în Balcani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

În timp ce România rămâne blocată în singurul său subiect naţional în care este competentă şi performantă, adică datul în cap şi distrugerea reciprocă pe bază de dosare trecute, prezente şi ameninţări cu cele viitoare, ţările din jurul nostru sunt realmente obsedate să nu scape cumva vreo posibilitate de participare la proiecte strategice.

Au învăţat, în fine, ceea ce ai noştri par să ignore, lecţia fundamentală a unei lumi mondializate: autarhia în ligheanul naţional nu mai este posibilă nici măcar pentru cele mai subdezvoltate dintre naţiuni. La ei, noua generaţie de decidenţi politici a fost trimisă mai întâi la marile şcoli din lume unde se învaţă managementul de ţară. Au venit apoi acasă pentru a impune politicile în care cuvântul de ordine este conectarea cât mai rapidă şi completă la sistemele regionale, continentale şi trans-continentale, accesând astfel posibilitatea ca, ulterior, ţara lor să poată deveni hub regional sau continental.

Simplu, dacă dispui de banii necesari. Dar ce faci în caz contrar? Nu sunt foarte multe variante posibile de răspuns realist căci, în definitiv, oricât de corect politic ar fi formulat, va fi vorba tot despre obligaţia de a alege un partener cu forţă financiară superioară. Diferenţele încep atunci când detaliezi proiectul şi vezi care sunt obligaţiile care revin (sau sunt impuse) în schimbul finanţării respective, atunci când echipele tale de analişti încep să asambleze tabloul complet al jocului fascinant şi periculos denumit „geopolitica energiei“, jocul global în care efectele unor mişcări adverse pot să fie mai puternice decât ale unui conflict militar clasic.

În cazul Europei, dependenţa de resursele ruseşti continuă să fie deosebit de mare şi perspectivele par să nu fie deloc liniştitoare din cauza schimbărilor climatice ce anunţă, în opinia unor specialişti, fenomene meteo extreme şi perioade prelungite cu temperaturi foarte scăzute, Puneţi asta în contextul în care, în ţările puternic industrializate din vestul continentului nostru au loc, simultan, două fenomene care potenţează dependenţa respectivă: pe de o parte, multe (unii spun foarte multe) dintre centralele nucleare existente au depăşit deja durata de funcţionare indicată de constructor, pentru menţinerea lor în activitate fiind necesară decizia politică deja foarte contestată, pe de altă parte avem o penurie de surse de energie alternativă, producţia existentă fiind complet insuficientă pentru a acoperi cererea pe timp normal, iar vechile centrale pe cărbune, în caz extrem, ar putea fi repuse în folosinţă cu costuri foarte mari dar cu combustibil aproape exclusiv din import, în unele ţări dispărând deja meseria de miner.

Soluţiile de până acum se cunosc, inclusiv eşecul proiectului (altfel foarte interesant) de a crea o conductă submarină prin Mediterană, totul anulându-se pentru o perioadă nedeterminată de timp odată cu rezultatele din teren ale Primăverii Arabe. În consecinţă, a apărut primul proiect NordStream legând Germania de Rusia prin Marea Baltică: lungime 1.224 de kilometri, transportând 55 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, singura instalaţie de acest fel din lume care nu foloseşte staţii de compresare. În acest moment, discuţiile de acum privind proiectul construcţie NordStream II care ar asigura independenţa energetică completă a Germaniei dar ar şi transforma-o în hub energetic care să transfere această independenţă şi Franţei, una dintre liniile viitoare de cooperare şi integrare economică deschise de Acordul care se semnează azi la Aachen. De înţeles foarte uşor enervarea americanilor care îşi pierd astfel speranţa să devină furnizor de gaze lichefiate (scumpe deoarece sunt transportate cu gaziere la mare distanţă).

captura

Pentru noi, interesantă, după părerea mea, vitală, ar fi trebuit să fie cunoaşterea în profunzime a resorturilor bătăliei feroce politico-economică pentru stabilirea rutelor conductelor de transport energetic. Niciuna dintre opţiunile româneşti (Nabucco e doar un exemplu) nu s-a dovedit validată de realitatea ulterioară, asta însemnând că eram trimişi de păcălici în jocuri inutile în timp ce proiectele reale erau pe altundeva,. Mereu aproape de noi, dar niciodată neimplicând România.

Turcia a fost aleasă să fie marele hub strategic. Iniţial, plasa în care au căzut mulţi a fost să se spună că este vorba exclusiv de BLUE STREAM (1.213 kilometri, capacitate de transport 16 miliarde de metri cubi gaz anual). Rută care s-a dovedit doar prima din reţeaua de conducte deoarece la Bruxelles circula în cerc restrâns o informaţie strecurată mai ales de către reţelele de lobby: atenţie, se află în pregătire ceva enorm la care trebuia să fim foarte atenţi deoarece va fi adevăratul „game changer“ politic. Atunci când s-a decis construirea lui TurkStream cu capacitate de transport de 16 miliarde de metri cubi anual, am crezut că despre asta se vorbea. Nu-i aşa. Construcţia respectivă a fost devansată cu un an, tocmai pentru că trebuie să aducă acum, împreună cu BlueStrem, nu numai resursă rusească, ci să se lege de exportul ţărilor din jurul Mării Caspice, reunite acum în linişte prin semnarea acordului la care ruşii au muncit peste 20 de ani.

captura

Ceea ce urmează este însă reala parte de joc geostrategic deoarece, într-o formă sau alta, va interacţiona considerabil cu planurile UE de obţinere a independenţei energetice şi de constituire a Uniunii Europene a Energiei.

Concret, e vorba despre o discuţie privind viitorul traseu al prelungirii europene a conductei TurkStream. Prima variantă, acum cu şanse mai mici, ar fi prin Grecia şi ajungând la terminalele din Italia. Varianta asta, în momentul actual, este una de rezervă deoarece Grecia ar putea fi punctul de contact pentru IranPipeline care trece prin Siria, evident prin Turcia şi apoi în Grecia şi finalizată în Italia.

captura

Asta face ca traseul TurkStream II să fie, posibil, prin Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Austria

TurkStream va fi operaţional la finele acestui an, deci există oarece presiune de a avea o decizie finală, subiectul fiind abordat şi la recenta vizită a preşedintelui Putin la Belgrad care a cerut, din nou, ca oficialii de la Bruxelles să nu pună piedici în calea începerii construcţiei; „respectăm faptul că statele membre UE care sunt interesate de gazul rusesc trebuie să obţină garanţii că planurile lor legate de prelungirea traseului TurkStream să nu fie împiedicate de o decizie arbitrară a celor de la Bruxelles“ – a spus Putin pentru ziarele Novosti şi Politika.

captura

Desigur, noi, aşa cum ne asigură guvenul nostru, suntem gata independenţi energetici şi nu avem de ce să ne facem griji nici în acest domeniu. Ok, numai că geopolitica energiei ţese acum, în jurul României, o altă reţea de putere şi de influenţă în care Putin şi Erdogan şi-au anunţat interesele viitoare ca vectori majori de influenţă. Foarte interesantă pentru decidenţii noştri ar trebui să fie analiza menţiunii făcute în partea de jos a graficului difuzat de Andalou Agency, acolo unde se specifică în clar că există posibilitatea ca întrega cantitate de gaz rusesc transportată încă prin Ucraina să fie deviată din 2022 pe noile linii de transport. Este o decizie majoră care redesenează harta de putere în întregul est european unde noi şi Polonia sperăm să devenim actorii majori ai unui viitor incert în ce priveşte învingătorul bătăliei – singura reală – pentru resurse şi securizarea căilor de transport.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite