Geopolitca Yemenului şi implicaţiile privind secesiunea ţării

Protestele şi mişcările de secesiune au luat amploare în Yemen, la începutul săptămânii trecute zeci de mii de oameni ieşind pe străzile din  Moukalla şi Aden, cerând separarea sudului de partea nordică a ţării, asemenea perioadei 1967-1999.

„Nu dialogului sub ocupaţie!” a fost mesajul acestora, opunându-se Conferinţei Dialogului Naţional ce a început pe 18 martie şi care şi-a propus să găsească o soluţie privind păstrarea unităţii teritoriale şi rezolvarea problemelor socio-economice. Corupţia, sărăcia, şomajul şi terorismul sunt aduse în discuţie ca principale cauze ce au împiedicat asigurarea unei securităţi societale, într-o ţară în care 6 milioane de tineri, dintre care 10% cu studii superioare, nu au un loc de muncă.

Deşi grupările separatiste din sud iniţial au refuzat dialogul, în urma unei întrevederi ce au avut loc la Doha împreună cu reprezentantul special al ONU,  Jamal Benomar, aceştia  au decis să participe în cadrul Conferinţei. În aces sens, actualul preşedinte al Yemenului, Abdo Rabbo  Mansour Hadi, consideră că întâlnirea care are loc la Sanaa, pe o durată de şase luni reprezintă „un pas istoric şi strategic care ar putea pune bazele unui stat modern bazat pe bună guvernare, iar orice persoană care încearcă să împiedice dialogul reprezintă o ameninţare la adresa statului şi a  întregii regiuni”. Drept urmare, peste 60.000 de soldaţi au fost mobilizaţi pentru a asigura securitatea celor 565 de membri prezenţi pentru dialog, creând însă un vid de securitate în multe regiuni ale ţării, lăsând posibilitatea ocupării acestora de către grupări jihadiste, aşa cum Al Qaeda a reuşit să profite de instabilitatea din anul 2011 când a obţinut controlul zonelor Abyan şi Zinjibar.

La rândul lor, puterile occidentale împreună cu monarhiile din Golf, sprijină unitatea teritorială a Yemenului, fiind conştiente că  eşecul Conferinţei ar conduce inevitabil către un război civil, crescând  insecuritatea regiunii, întrucât Yemenul reprezintă un pivot geopolitic întâlnit la confluenţa axelor şiite şi sunnite, iar secesiunea ţării ar duce în realitate la apariţia unui stat sunnit şi pro-occidental şi a unuia şiit şi conservator, aflat sub influenţa directă a Iranului.

Acuzele la adresa Teheranului nu au întârziat să apară, încă din luna ianuarie ambasadorul SUA la Asanaa acuzandu-l pe fostul preşedinte al Yemenului de Sud, Al-Beid, că urmăreşte prin declaraţiile sale să  revolte comunitatea  şiită împotriva conducerii politice. La rândul său, ministrul yemenit de externe declara în urmă cu câteva zile: „Iranul nu oferă nici un sprijin Yemenului, însă trimite bani şi armament unor grupări care doresc să blocheze sistemul politic şi să distrugă integritatea ţării”, în timp ce un raport al srviciului secret yemenit  arată că membri ai Gărzii Revoluţionare intră în ţară pretinzând că sunt refugiaţi sirieni.

Cu alte cuvinte asistăm la încercarea Iranului de consolidare a influenţei în regiunea Golfului prin intermediul axei şiite, iar o separare a Yemenului ar putea fi urmată de „trezirea şiiţilor” din Irak, Bahrein şi Arabia Saudită, aruncând în aer întreaga zonă a Golfului Persic împreună cu interesele occidentale, cu atât mai mult cu cât în Bahrein este staţionată Flota V a Marinei SUA în timp ce în Arabia Saudită comunitatea şiită se afla situată în zona petrolieră.

Reformarea Yemenului dintr-un stat bazat pe un sistem feudal, controlat de elita tribală, într-un stat federal, împărţit în şase regiuni autonome de administrare este  primul pas pe care autorităţile îl propun pentru stabilitatea ţării, însă problemele sunt mult mai complexe iar  coeziunea socială poate fi cu greu realizată într-un stat în care doar în ultimul deceniu peste 500.000 de oameni şi-au părăsit propriile locuinţe ca urmare a violenţelor religioase.

În condiţiile date, Yemenul se alătură Kuweitului, Bahreinului şi Iordaniei, reprezentând listă scurtă a pivoţilor care pot schimba raportul de forţe în Golf,  acolo unde o cooperare între Arabia Saudită şi Iran este departe de a putea fi realizată, atât datorită competiţiei hegemonice, cât şi datorită rivalităţii ideologie între sunnism şi şiism, ca şi cea dintre arabi şi persani.