Din păcate, el se află pe lista turcă a teroriştilor PKK şi pe lista roşie a Interpol pentru a fi capturat şi predat-extrădat Turciei. De aici până la cea mai complicată relaţie de parteneriat şi trădare între SUA lui Trump şi kurzii sirieni nu a fost decât un pas, încheiat cu preeminenţa relaţiei cu aliatul turc din NATO şi cu salvarea kurzilor dar dincolo de zona de Securitate, la 30 km de frontiera siriano-turcă, concedată Turciei în Nordul Siriei.

Afacerea capturării lui Al Baghdadi, începută în Turcia
 

Potrivit datelor venite din Turcia, afacerea al Baghdadi a început, de fapt, în februarie 2018, când turcii l-au capturat pe Ismael al Ethawi, unul din apropiaţii lui Baghdadi. Acesta a fost dat către autorităţile irakiene care, într-un format alături de CIA, l-au audiat şi au scos de la el identităţile unui cerc mai larg şi mai mare de apropiaţi ai lui Al Baghdadi, arestaţi ulterior unul câte unul şi interogaţi.

De aici a fost conturat modul de lucru şi activităţile lui Al Baghdadi precum şi cum procedează pentru a evita să fie detectat de SYGINT, componenta care vizează signal intelligence şi se referă la comunicaţiile electronice, inclusiv cele pe internet. De aici au intrat pe fir forţele kurde siriene din SDF, Forţele Democraţice Siriene, care au desfăşurat o reţea de informatori, sub coordonarea CIA, agenţi umani care au avut sarcina să-l localizeze pe al Baghdadi. Această reţea a reuşit să-l găsească pe cel mai căutat terorist al momentului, şeful Daesh autointitulat Stat Islamic, al Baghdadi, în mai 2019.

Aici a fost rolul relevant al generalului Mazloum Abdi, şeful SDF, al kurzilor sirieni şi a structurii lor de intelligence, care a reuşit, în timp, să identifice casa în care stătea al Baghdadi şi mai ales să introducă un informator în interior. Acesta a putut furniza detalii relevante despre proprietate, modul de apărare, detaliile fizice ale spaţiului în care se afla al Baghdadi cu familia.

Celula de intelligence care-l controla şi coordona pe informator aparţinea SDF şi, datorită valorii ţintei, a livrat informaţiile către CIA şi informaţiile produse de kurzi au fost critice pentru planificarea atacului asupra locaţiei în care se afla al Baghdadi şi pentru succesul misiunii, mai ales fără victime din partea forţelor speciale americane care au intervenit, deşi au fost întâmpinate cu foc şi rezistenţă eliminate extrem de rapid. Potrivit generalului kurd, informatorul era unul dintre cei doi bărbaţi adulţi reţinut de către forţele speciale şi evacuat imediat după îndeplinirea misiunii.

Nu a fost singurul atac atunci. Dacă la 26 octombrie a fost eliminat al Baghdadi, la 29 octombrie, tot cu ajutorul intelligence-ului kurd din SDF, a fost eliminat şi succesorul său, Abu Hesen al Mouhjir, într-un asalt coordonat de comandourile SDF şi de US Delta Force. Cum al Mouhjir nu era atât de mediatizat, această parte a colaborării cu kurzii nu a fost cunoscută. Aşa s-a construit imaginea de erou a lui Mazloum Abdi.

Terorist sau erou anti-ISIS? Opţiunea Turciei
 

Colaborarea între SDF-ul lui Mazloum şi Forţele pentru operaţiuni speciale ale SUA datează de mai multă vreme, şi a început la apărarea oraşului Kobane din Siria în faţa ISIS, în 2014, acolo unde au participat în mod special forţele speciale kurde irakiene antrenate tot de CIA şi cu sprijinul forţelor aeriene americane care au asigurat sprijinul aerian - Joint Tactical Air Control (JTAC). De atunci datează şi modul de lucru, şi creşterea încrederii, şi protecţia reciprocă a forţelor kurde şi a celor speciale americane până la retragerea anunţată la cererea Turciei.

Preşedintele Donald Trump a vrut să echilibreze decizia sa de ieşire din Siria şi abandonarea kurzilor printr-o mişcare de PR de primă importanţă, aducându-l pe generalul Mazloum Abdi la Casa Albă. Întâlnirea şi prezentarea publică a eroului care a dus la arestarea lui Al Baghdadi alături de preşedinte ar fi şi o formă de reparaţie pentru kurzi şi SDF şi ar reprezenta şi o recompensă pentru acţiunea intelligence-ului kurd. Senatorul Lindsay Graham, principalul susţinător al kurzilor şi al acestei relaţii a cerut deja viza pentru generalul Mazloum la Departamentul de Stat pentru ca să poată zbura în SUA.

Marea problemă este că Turcia l-a introdus pe generalul kurd pe lista teroriştilor, lista roşie a Interpol, ca representant al PKK, partidul Muncitorilor din Kurdistan, pentru multiple crime şi atacuri organizate în Turcia. Cum PKK este pe lista organizaţiilor teroriste din SUA, legea nu permite nu numai aducerea lui Mazloum Abdi în SUA, ci nici măcar finanţarea, echiparea cu armament şi antrenarea acestor trupe din SDF. Fireşte că aici intervine ambiguitatea şi diferenţa de abordare între Turcia şi SUA, Ankara considerând că forţele de auto-apărare kurde din Siria, YPG/PYD sunt tot PKK, organizaţia teroristă în Turcia, Europa, SUA.


Donald Trump şi Recep Tayyip Erdogan FOTO AFP

Supărarea Ankarei şi tensiunile explozive turco-americane
 

Povestea romanţată a tensiunilor turco-americane a vizat elemente ce nu au nici o legătură cu realitatea din teren, care este mult mai complex. Nu s-a pus problema niciodată ca tensiunile să ducă la rupturi în sânul NATO, cum a sugerat neinspirat într-un recent interviu Emmanuel Macron, nici la deşirarea relaţiei strategice turco-americane, mult mai importantă decât cea aparentă, între cele două cele mai mari armate ale NATO şi găzduirea în Turcia a bazei strategice de la Incirlic, a unor presupune capabilităţi nucleare sau a radarului pereche pentru scutul anti-rachetă cu interceptoarele de la Deveselu.

Astfel, Turcia a fost de acord să permit traversarea teritoriului său, fără arme, de către trupele kurde din autonomia din Nord-Vestul Irakului. Asta pentru a interveni, în 2014, la Kobane, în Siria şi a bloca preluarea oraşului de către Daesh, autointitulat Stat Islamic, pe cai mari la acea vreme şi cu un teritoriu controlat cât Marea Britanie. Apoi cooperarea americanlor cu SDF, Forţele Democratice Siriene, majoritar kurde, a fost înţeleasă de către Ankara care a permis inclusiv antrenarea şi dotarea cu armament – inclusiv vedere nocturnă sau arme de asalt M4 americane. La început 50 de oameni, apoi 300 de specialişti americani în antrenarea forţelor speciale kurde din regiune. Turcia a avut toată deschiderea unui aliat loial în NATO, ceea ce i-a permis, mai târziu, să recurgă la acest statut pentru a reclama un tratament în oglindă din partea SUA.

Turcia a fost invitată şi a supervizat operaţiunea de la Kobane, apoi a acceptat înarmarea kurzilor sirieni cu condiţia ca aceste arme să fie urmărite şi recuperate de către americani la sfârşitul operaţiunii. Ankara a acceptat şi necesitatea alianţei cu SDF, PYD/YPG pentru că nu dorea să suplinească cu soldaţi turci carnea de tun a luptei cu teroriştii Daesh/ISIS. Însă chiar dacă au fost lăsaţi americanii să găsească căile legale de ocolire a controlului şi legislaţiei restrictive pentru a furniza arme unei organizaţii recunoscute drept teroriste, ţinând de PKK, momentul în care SUA a refuzat sau a nuanţat măcar dorinţa de a recupera armele de la kurzi a sunat alarma la Ankara şi în cabinetul lui Erdogan.

Dar punctul de vârf care a inflamat definitiv relaţia a apărut în mai 2016, când kurzii şi-au proclamat propriul stat/autonomie în Siria, Rojava, atunci când Erdogan a condamnat şi această proclamare a unui stat autonom kurd la frontiera a kurdă şi relaţia militară SUA-SDF/PYD/YPG. Şi presiunea turcă, şi recursul la acordurile anterioare de aliat loial, şi statutul curent de membru NATO a făcut ca Donald Trump să ia decizia retragerii trupelor americane, acceptării zonei tampon la frontiera de sud a Turciei şi acceptarea operaţiunii turce, însă blocată la nivelul evitării confruntării cu kurzii, care au fost mutaţi 30 km mai în sud. Deci afacerea nu a fost o ceartă între Erdogan şi Trump, cu personalităţi excesiv de voluntare şi explozive, ci a avut la bază decizii ale administraţiei Obama şi angajamente americane care nu au mai fost respectate până la capăt şi care au oripilat Turcia, situată în postura de a pierde fundamental seuritatea la sud, chiar în zona sa kurdă.

Luptător pentru independenţa kurdă sau ucigaş terorist îpotriva civililor şi militarilor turci?
 

În cazul lui Mazloum Abdi, Turcia a pus la dispoziţia Interpol, la momentul înscrierii sale în lista roşie, date despre activităţile sale în PKK. Duşman de moarte al turcilor şi inamic declarat, Abdi, pe numele său real Ferhad Abdi Şahin, a participat la atacurile PKK asupra satelor turce şi posturile militare din regiunea kurdă din sud-estul Turciei în anii 90, soldate cu moartea a zeci de civili şi militari turci. Apoi a fost unul dintre cei mai eficienţi colectori de bani pentru PKK în Europa.

Mazloum a revenit în Nordul Irakului, în zona kurdă, în calitate de comandant al operaţiunilor speciale ale forţelor PKK responsabile, şi ele, de zeci de atacuri care au ţintit comunităţi şi posture militare în interiorul Turciei. În 2011, Turcia a notificat Interpolul şi Mazloum Abdi a intrat pe lista roşie a teroriştilor de top căutaţi. Mazloum a revenit în Siria ca şef al Forţelor de auto-apărare YPG în 2013 şi de atunci a organizat întreaga autoapărare kurdă.

Deci venirea lui Mazloum Abdi în SUA ar crea un nou scandal cu Turcia, care a cerut deja arestarea şi predarea sa către Ankara. Pe de altă parte, Preşedintele Donald Trump pierde o bună oportuntate de imagine cu impact relevant şi o formulă de decontare admisibilă a problemelor cu kurzii, respectiv a semnalului abandonării partenerilor de luptă kurzi în Siria în mâinile lui Al Assad şi al ruşilor. Nu-i vorba că încă sunt discuţii asupra credibilităţii datelor şi probelor turcilor şi acuzaţiilor la adresa lui Mazloum Abdi, pe care unii îl izolează faţă de PKK şi îl plasează, oricum, ca un erou al luptei pentru independenţă a kurzilor.