Generalul Abdel-Fattah al-Sissi arbitrează confruntarea dintre preşedintele Morsi şi opoziţia din Egipt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia Zilei Naţionale a ţării sale, doamna Laila Bahaa El-Din, ambasadoarea Republicii Arabe Egipt, la Bucureşti, a oferit vineri o recepţie. Atmosfera a fost sobră. Gazdele erau îngrijorate de evoluţia situaţiei politice interne, marcată de evenimente ce pot avea un final imprevizibil.

La evenimentul diplomatic amintit am întrebat un fost important demnitar egiptean, cum crede că se va finaliza această confruntare prelungită, între cei care au câştigat alegerile şi aceia care doresc reîntoarcerea alegătorilor la urnele de vot.

Mi-a răspuns cu ochii umbriţi de pesimism: “Greu de anticipat. Nemulţumirea atâtor milioane de egipteni nu poate fi ignorată. Dar, cu excepţia unei demisii, destul de improbabilă, preşedintele Morsi va rămâne la putere.“

Practic, la ora actuală, la Cairo, se confruntă două forţe politice puternice, arbitru redevenind armata, spre bucuria multora, din ambele tabere ideologice.

O soluţie trebuie găsită, nu doar pentru că s-au strâns peste 22.000.000 de semnături, care cer plecarea actualului şef al statului, dar mai ales pentru că au murit nu puţini simpli cetăţeni, inclusiv un student american.

Statele Unite doresc ajungerea la un compromis politic, dar Casa Albă este conştientă că violenţele vor continua, de vreme ce personalul diplomatic mai puţin important şi o parte din cetăţenii rezidenţi în Egipt au decis să plece spre Germania.

Cairo a devenit zona în care se pot vedea cel mai bine regrupările forţelor politice ostile.

Islamiştii cer preşedintelui Mohamed Morsi să nu cedeze la presiunile opoziţiei, unii dintre ei fiind totuşi adepţii unui dialog vizând reconcilirea naţională.

Opoziţia speră, cel puţin declarativ, că va determina debarcarea actualului conducător al ţării, cu convingeri islamiste.

Morsi însuşi are un gust amar, datorită faptului că duminică, 30 iunie, adică exact la un an de la instalarea sa în funcţia supremă, este nevoit să fie departe de palatul prezidenţial, într-o zonă unde Garda Republicană îi poate asigura protecţia contra mulţimii furioase.

Cert este că şi islamiştii, dar şi laicii au aceeaşi nemulţumire, faţă de rezultatele economice deloc mulţumitoare, ale noului guvern.

Islamiştii nu cred că mitingul de duminică, 30 iunie, va duce la demisia lui Morsi, sau la noi alegeri, de data asta anticipate.

Şi ca să fie siguri, mulţi s-au înarmat cu beţe de lemn şi au scandat că îl vor apără pe Morsi cu “sufletul şi sângele.”

În plus, între două demonstraţii de stradă – pe timpul cărora scandează “Morsi! Morsi!” şi “Allahu Akbar!/Dumnezeu este mare!” - au loc şi antrenamente tipice acţiunilor efectuate de paramilitari.

Pentru aceşti manifestanţi, cel mai important mesaj, transmis oponenţilor este acela că legitimitatea preşedintelui este o linie roşie, peste care nu se poate trece.

Opozanţii lor speră exact contrariul, având în calcul şi o reluare a manifestaţiilor, în toată ţara, săptămâna viitoare.

De fapt, acum ei sunt cunoscuţi ca promotori ai Tamarod/Rebeliunii, o mişcare care nu lasă indiferentă puterea actuală, de la Cairo.

Morsi a solicitat discuţii pentru reconciliere naţională, dar nu a oferit detalii. Liderii opoziţiei au respins apelul preşedintelui, considerând că este un gest de cosmetizare a imaginii sale.

De altfel, duminică 23 iunie, adică exact la 24 de ore după ce s-a întâlnit cu şeful statului, ministrul apărării, Abdel-Fattah al-Sissi a dat preşedintelui şi oponenţilor săi un…ultimatum.

El a declarat au o săptămână, la dispoziţie - care se încheie pe 30 iunie...-  pentru a ajunge la un compromis.

Şi ca lucrurile să fie limpezi, generalul Abdel-Fattah al-Sissi a avertizat că armata va interveni din nou, dacă se va ajunge la noi vărsări de sânge, pe timpul manifestaţiilor, şi va apăra “voinţa poporului”.

"Forţele armate au obligaţia de a interveni pentru a opri Egiptul de la scufundarea într-un tunel întunecat de conflict şi lupte"  a mai afirmat şeful armatei.

"Există o stare de divizare în societate şi continuarea ei este un pericol pentru statul egiptean şi trebuie să fie un consens între toţi", a declarat Sisi, în timpul unei întâlniri cu militari din subordinea sa. 

"Este de datoria naţională şi morală a armatei să intervină ... pentru a preveni conflictul sectar sau colapsul instituţiilor statului ", a avertizat generalul Abdel-Fattah al-Sissi.

Cert este că militarii sunt deja în unităţi şi aşteaptă noi ordine, dacă se va ajunge la haos şi dezordine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite