Furtună politică în Arabia Saudită. Cum îşi pregăteşte prinţul moştenitor domnia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohammad bin Salman Al Saud, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite FOTO AFP/ Getty Images
Mohammad bin Salman Al Saud, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite FOTO AFP/ Getty Images

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite îşi pregăteşte de pe acum domnia, impunându-şi agenda atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

Valul fără precedent de arestări din Arabia Saudită nu este întâmplător, ci face parte dintr-o strategie pusă în aplicare încă de la urcarea prinţului Mohammad bin Salman la vârful puterii.

Numit şef al Curţii Regale şi ministru al Apărării la doar 30 de ani, în ianuarie 2015, Mohammad bin Salman şi-a consolidat treptat poziţia, promovându-şi totodată agenda atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

A devenit pe rând preşedinte al Consiliului Economic şi Dezvoltării, viceprinţ moştenitor, apoi prinţ moştenitor prin înlăturarea ministrului de Interne Muhammad bin Nayef. De-acum este responsabil şi de curăţarea regatului de corupţi, o campanie care a răpus deja 11 prinţi, patru miniştri şi mai mulţi demnitari de rang înalt, printre care şeful Gărzii Naţionale Mutaib bin Abdullah şi multimiliardarul Al-Waleed bin Talal.

Potrivit senatoarei franceze Nathalie Goulet, vicepreşedinta Grupului de prietenie Franţa - Asia Centrală, arestările şi demiterile recente din Arabia Saudită reprezintă în realitate o etapă a operaţiunii „Mâini curate“. Este vorba de o operaţiune clasică pentru reducerea la tăcere a nemulţumiţilor de la vârful puterii saudite, comentează Goulet în The Huffington Post. De asemenea, prinţul moştenitor saudit mai transmite mesajul că ţara sa vrea şi poate să-şi schimbe imaginea, adaugă senatoarea franceză.

Acuzat de lipsă de experienţă şi ironizat pentru entuziasmul său, Mohammad bin Salman, cunoscut şi cu iniţialele MBS, nu a rămas dator. Suţinut de tatăl său, regele Salman, şi înconjurându-se cu consilieri de comunicare din cele mai bune agenţii ale lumii, prinţul a început o amplă reformă internă cu ramificaţii în plan extern. El caută să şteargă asimilarea ţării sale cu arhaismul şi terorismul, propunând reforme în toate domeniile. A lansat programul Saudi Vision 2030, care urmăreşte diversificarea economiei saudite printr-o serie de proiecte inovatoare şi grandioase, a stat în spatele autorizării femeilor saudite de a şofa, un drept obţinut după zeci de ani de luptă, şi a limitat atribuţiile poliţiei religioase. În paralel, a menţinut politica externă saudită pe cursul anti-Iran şi anti-şiit, angajându-se în special în combaterea rebelilor houthi din Yemen.

Este un progress remarcabil, apreciază Nathalie Goulet, reamintind totodată asupra persistenţei unor probleme, precum cele legate de drepturile omului şi aplicarea pedepsei cu moartea.

Dacă cercul din jurul lui MBS a salutat arestările din regatul saudit, unii analişti au atras însă atenţia că prinţul nu face altceva decât să elimine orice opoziţie faţă de reformele sale.

„Structura dinastică din ultimele decenii este în curs de a se transforma într-un sistem monarchic mai centralizat“, subliniază pentru AFP Jane Kinninmont, de la centrul de reflecţie Chatham House.

Pe de altă parte, procurorul general al Arabiei Saudite a anunţat luni că înalţii oficiali şi oameni de afaceri arestaţi sâmbătă au fost interogaţi în detaliu. Au furnizat „numeroase elemente“, s-a felicitat el, precizând că s-a încheiat doar un prim efort de combatere a corupţiei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite