Fronturile noului război rece

Pandemia a declanşat o criză geopolitică majoră, pe lângă cea economică. Tensiunea chino-americană e definită, tot mai insistent, ca un nou război rece, pe măsură ce competiţia dintre Beijing şi Washington se transformă accelerat în confruntare pe multiple planuri – politic, diplomatic, comercial, tehnologic şi informaţional.

În ultimele zile, înfruntarea s-a propagat din epicentrul OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) către autonomia Hong Kong-ului şi independenţa Taiwan-ului. Cele două teritorii marchează falia dintre sferele în care se împarte, sub ochii noştri, planeta: lumea democratică şi zona de influenţă chineză.

Disputa reverberează până la graniţele României: Ungaria se opune reprimirii Taiwan-ului ca observator la OMS. China este unul din marii investitori în Ungaria, căreia, la final de aprilie, i-a acordat un împrumut de peste 2 miliarde de euro, pentru construcţia căii ferate de mare viteză Budapesta – Belgrad, menită să lege de Europa Centrală cel mai mare port al Greciei, Pireu, controlat de China.

Prima linie: Taiwan - Hong Kong

Pentru blocarea Taiwan-ului, ministrul de Externe chinez i-a curtat telefonic şi pe omologii săi din Bosnia-Herţegovina (unde, în urma contractului semnat la 6 mai, China va construi o hidrocentrală în valoare de 200 de milioane euro) şi Estonia - ţară deţinătoare, în această lună, a preşedinţiei Consiliului de Securitate al ONU. China refuză Taiwan-ului statutul pe care aceasta l-a avut între 2009 şi 2016 la OMS pe motiv că încalcă principiul ”unei singure Chine”.

Insula beneficiază de suportul american, dar şi de elanul începutului celui de-al doilea mandat al preşedintei de orientare suveranistă. Şi mai are un atu Taiwan-ul, autoritatea morală dată de gestiunea pandemiei: numai 7 morţi şi 440 de contaminaţi din 23 de milioane de locuitori, datorită măsurilor luate încă din ianuarie. Preşedinta Tsai Ing-wen a respins, în discursul inaugural, principiul ”o ţară, două sisteme”, promovat de Beijing. Mesajul transmis cu ocazia ceremoniei de secretarul de stat american, Mike Pompeo, a fost receptat ca o ofensă de China, care a reiterat că ”Taiwan este parte inalienabilă a Chinei”.

Hong Kong a devenit, de asemenea, în ultimele zile, un punct de tensiune în tot mai încordata relaţie dintre cele două mari puteri globale. Decizia Chinei de a impune fostei colonii britanice o lege a securităţii naţionale a fost primită cu furie în stradă şi în Consiliul Legislativ, fiind considerată un grav atac la adresa autonomiei. Anul trecut, Hong Kong a fost teatrul unor demonstraţii îndârjite pentru apărarea democraţiei. Şi acest teritoriu a controlat exemplar pandemia, înregistrând numai 4 decese şi 1066 de bolnavi la o populaţie de 7,5 milioane, graţie alertei timpurii, închiderii graniţelor cu China, portului generalizat al măştilor, testării masive şi spitalizării bolnavilor. Legea prin care Beijingul vrea să-şi întărească controlul în această regiune este considerată de presa chineză ”un sistem de testare a virusului anti-Beijing”. În replică, şeful diplomaţiei americane acuză că ”ar fi o lovitură fatală dată gradului ridicat de autonomie” promis de Beijing.

Crisparea geopolitică afectează şi OMS, mai ales de la mijloc de aprilie, când Donald Trump a suspendat contribuţia SUA (400 de milioane de dolari anual) la bugetul agenţiei ONU de la Geneva, pe care o cataloghează drept ”o marionetă a Chinei”.

Europa - ”un pic naivă”

”Sistemul ONU e sub înaltă tensiune din cauza dezangajării americane, a ofensivei chineze şi a pasivităţii europene”, consideră directorul Institutului francez pentru relaţii internaţionale, Thomas Gomart. Presa franceză observă, de altfel, că Europa a dispărut din marile dosare ale politicii internaţionale: ”Acest început de secol 21 a văzut America şi China afirmându-şi puterea într-o manieră din ce în ce mai brutală. În mod curios, UE a urmat o tendinţă inversă. De îndată ce se confruntă cu o adversitate, ea are o tendinţă regretabilă de a refuza lupta”.

O perspectivă apropiată are şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell: ”Faţă de China, noi am fost un pic naivi”, spunea el la începutul lunii, definind China ca partener economic, dar şi  ”rival sistemic, care încearcă să promoveze un model alternativ de guvernare”. Relaţia cu China i-a dat bătăi de cap d-lui Borrell în ultima vreme. La final de aprilie, a trebuit să dea explicaţii, în faţa comisiei europarlamentare pentru Afaceri Externe, din cauza acuzaţiilor aduse Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) că şi-ar fi edulcorat, sub presiune chineză, unele aprecieri din raportul privind dezinformarea legată de Covid-19.

China era criticată, în varianta iniţială, că duce o „campanie de dezinformare globală pentru a deturna răspunderea pentru izbucnirea pandemiei şi a-şi îmbunătăţi imaginea la nivel internaţional”. Tema preocupă în continuare şi se propune crearea unei unităţi europene specializate în combaterea dezinformării chineze, după modelul echipei EastStratCom din cadrul SEAE, concentrată pe ofensiva informaţională rusă.

La începutul lunii, Josep Borrell a fost nevoit, de asemenea, să promită că UE nu va mai permite Chinei să cenzureze declaraţiile reprezentanţilor europeni. S-a întâmplat după ce un articol semnat de ambasadorul UE şi de cei 27 ai statelor UE la Beijing a apărut cenzurat în presa chineză. Cu acordul reprezentantului UE în China.

Spionaj în inima Europei

După aceste episoade neplăcute, a urmat scandalul spionajului chinez la Bruxelles. Serviciul belgian de informaţii interne a confirmat că investighează, la cererea a doi europarlamentari olandezi, posibilitatea ca – de la renovarea şi mobilarea în 2007, de către chinezi, a ambasadei Maltei la UE, poziţionată vizavi de Comisia Europeană şi la doi paşi de SEAE şi Consiliu – instituţiile europene să fie ţinta tehnicii de spionaj instalate în sediul diplomatic maltez.

Anul trecut, Belgia l-a expulzat pe directorul Institutului Confucius de la Bruxelles, acuzat de spionaj, iar SEAE i-ar fi alertat, conform presei, pe diplomaţii europeni cu privire la faptul că în capitala UE ar acţiona circa 250 de spioni chinezi şi 200 de ruşi. În acest context, au apărut şi acuzaţiile recente de spionaj, pe teritoriul belgian, în domeniul cercetărilor biologice şi vaccinurilor, precum şi în plan economic, vizând companiile specializate în înalte tehnologii. Şi FBI a acuzat China că spionează laboratoarele şi institutele de cercetare americane implicate în producerea vaccinului anti-coronavirus.

Bătălia pentru 5G

Sunt doar câteva evoluţii recente ce atestă accelerarea mutărilor pe tabla de şah a rivalităţii sino-occidentale. Acestea, pe lângă îndemnurile tot mai numeroase la relocalizarea producţiei dinspre China, în faţa alarmantei dependenţe a Occidentului, ori propuneri protecţioniste, precum a liderului europarlamentarilor Populari, Manfred Weber, privind o interdicţie pentru 12 luni de preluare de către China a companiilor europene în dificultate din cauza crizei provocate de coronavirus. Spre exemplu, miercuri, o companie de stat chineză a devenit acţionar semnificativ al Norwegian Air, a treia companie aviatică low cost din Europa.

Cât priveşte scandalul Huawei-5G şi sancţiunile americane impuse unor companii şi organizaţii chineze, urmate de ameninţarea cu măsurile de retorsiune – spirala tensiunii se amplifică accelerat. Mai ales după restricţionarea, în numele securităţii naţionale, de către Biroul SUA pentru Industrie şi Securitate, a accesului pentru Huawei la tehnologia americană pentru fabricarea semiconductorilor. Ceea ce înseamnă că Huawei nu mai poate beneficia de producţia de ultimă generaţie din Taiwan, China fiind nevoită să înceapă să-şi fabrice singură propriii semiconductori. O întârziere, aşadar, de un an pentru programul chinez 5G, ceea ce dă SUA timp să dezvolte o alternativă. Miza cursei este esenţială pentru viitorul economic: se estimează că inteligenţa artificială va fi industria secolului XXI. Dacă China va bloca, la rândul ei, accesul companiilor americane pe piaţa chineză, comerţul transpacific se va prăbuşi cu consecinţe imprevizibile pentru un declin economic deja fără precedent în epoca postbelică.

Din păcate, în loc să servească drept catalizator al unei sinergii globale, pandemia a exacerbat competiţia dintre cele două mari puteri. Până unde sunt dispuse să meargă SUA şi China în această confruntare care implică, inevitabil, întreaga planetă?