Franţa ar putea câştiga contractul militar al secolului. Australia este pregătită să ofere 34 de miliarde de euro pentru 12 submarine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Submarin din dotarea armatei australiene FOTO defenseindustrydaily.com
Submarin din dotarea armatei australiene FOTO defenseindustrydaily.com

Franţa este favorită pentru a câştiga contractul pentru livrarea a 12 submarine Australiei, considerat contractul militar al secolului, cu o valoare de 34 de miliarde de euro, în condiţiile în care o ofertele competitorilor din Japonia şi Germania sunt considerate nesatisfăcătoare de către autorităţile de la Canberra, potrivit lavoixdunord.fr.

Australia internţionează să înlocuiască vechile sale submarine diesel actuale, iar contractul pentru cele 12 submarine de ultimă generaţie este estimat la 50 de miliarde de dolari australieni, echivalentul a 34 de miliarde de euro. 

Trei companii se luptă pentru a obţine acest contract: DCNS din Franţa, ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) din Germania şi Mitsubishi Heavy Industries din Japonia, ca lider al unui consorţiu susţinut de guvernul japonez. 

Comitetul australian pentru securitate naţională s-a reunit săptămâna aceasta într-o şedinţă pentru a analiza ofertele, iar premierul Michael Turnbull a precizat că o decizie va fi anunţată în curând.

Însă publicaţia The Australian a relatat că oferta franceză este considerată cea mai bună, iar cea japoneză este cea mai slabă.

Compania franceză DCNS a propus o versiune a submarinului Barracuda, ThyssenKrupp - submarinul din clasa 216, iar Japonia - un submarin din clasa Soryu.

Franţa este avantajată şi de schimbările politice din Australia. În perioada în care Tony Abbott era premier la Canberra, Japonia era considerată favorită pentru a obţine contractul, în condiţiile unui adevărat parteneriat între Tokio şi Canberra, sub tutelă americană, în faţa creşterii puterii Chinei în Asia de Est. 

Însă noul guvern australian pare mai puţin înclinat pentru oferirea contractului pe considerente politice. Wall Street Journal a relatat, săptămâna aceasta, citând surse apropiate dosarului, că Japonia, considerată mult timp favorită, a pierdut practic orice şansă pentru a obţine contractul. 

Guvernul australian consideră că oferta japoneză implică un risc considerabil din cauza lipsei de experienţă a companiilor japoneze în construirea de nave în străinătate. 

Totuşi, presa australiană relatează că guvernul japonez ar putea încerca o ultimă intervenţie la nivel înalt pentru a obţine contractul. 

Guvernul de la Canberra vrea ca o mare parte a construcţiei submarinelor să se realizeze în Australia, pentru a creşte activitatea industriei australiene, iar toate firmele care au depus oferte au acceptat această condiţie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite