FP România nr 22: Miracolul de la Medellin. Cum se curăţă un oraş

Renaşterea fostei capitale a drogurilor şi violenţei din Columbia este uimitoare. Autorul „Sfârşitului istoriei” arată în noua ediţie FP România cum poate arhitectura să transforme chiar şi un oraş „blestemat”. În 1991, oraşul drogurilor columbiene avea o rată de omucideri de 381 la 100.000 de rezidenţi. Astăzi Medellínul este, incredibil, la fel de sigur ca Washingtonul. Fragment.

Articol publicat în FP România nr. 22 (mai/ iunie), ediţie apărută pe 16 mai.

(...) Reinventarea Medellínului dă lecţii importante nu numai pentru războiul drogurilor din Mexic. În generaţia trecută, americanii au devenit tot mai cinici în privinţa marilor experimente în planificarea urbană şi a altor programe cuprinzătoare de politici sociale. Dar pentru majoritatea populaţiei lumii, preocupată de necesităţile existenţei de zi cu zi, primirea serviciilor sociale de bună calitate contează mult mai mult decât ideologia, aşa cum au realizat şi autocraţi populişti ca Hugo Chavez şi grupări islamiste precum Hamas şi Hezbollah. Credeţi că guvernul nu poate să furnizeze un design urban inteligent, care să schimbe vieţi? Duceţi-vă la Medellín! Este greu să ne amintim de ce au renunţat americanii să încerce.

Oraşul cartelurilor

De la început, Medellín a avut de înfruntat un mare dezavantaj; se află în Columbia. De-a lungul deceniului de la mijlocul secolului 20, cunoscut ca La Violencia, cele două partide politice principale s-au angajat într-un război civil brutal, care a costat 200.000 de vieţi. Facţiunile care se războiau au ajuns la un acord de împărţire a puterii în 1958, dar pacea a fost numai temporară. Pactul excludea alte mişcări politice - mai ales Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia (FARC), de stânga, care s-a retras în junglă şi a început un război de gherilă, încă în curs, împotriva statului columbian. (...)

Lucrurile au început să se schimbe odată cu alegerea lui Alvaro Uribe în funcţia de preşedinte al Columbiei, în 2002. Promiţând „securitate democratică", Uribe a extins puternic armata şi poliţia naţională a Columbiei şi a lansat o ofensivă globală împotriva FARC. Făcând aşa, a rescris contractul social columbian primar: de acum încolo statul, şi nu miliţiile private, vor asigura siguranţa cetăţenilor columbieni. (...) Mulţi din elita colombiană nu şi-au permis să ducă prea departe procesele judiciare din teama că-şi vor expune propriile legături cu miliţiile. Şi totuşi, între 2002 şi 2003 rata de omucideri în Medellín a scăzut cu 46%, şi a continuat să scadă până în 2007.

În acelaşi timp, Medellín trecea printr-o transformare socială şi politică crucială. (...) Era nevoie însă de o revoluţie pentru a transforma aceste idei într-o agendă politică reală. Această revoluţie a fost condusă de un nou venit în politică: Sergio Fajardo, un profesor cu doctorat în matematică de la Universitatea din Wiscounsin care a devenit primar în 2004, susţinut de o coaliţie neortodoxă formată din oameni de afaceri, activişti grassroots şi de oameni din clasa mijlocie. (...)

Cea mai frapantă idee a abordării lui Fajardo a fost planul său de a ridica o arhitectură publică high-quality în cele mai sărace cartiere ale Medellínului. „Arhitectura transmite un mesaj politic important", susţine el. „Atunci când te duci în cel mai sărac cartier şi construieşti cea mai frumoasă clădire din oraş, acest lucru dă un sentiment de demnitate". Fajardo şi colegii săi credeau în urbanismul social: ideea că sistemele de transport şi clădirile moderniste ar ajuta la surmontarea prăpastiei de neîncredere care-i separă pe săraci de societatea mainstream. În districte precum Santo Domingo şi Comuna 13, oraşul a creat hărţi digitale ale fiecărei străzi şi clădiri, care notau şi zonele unde operau bandele de traficanţi de droguri şi se spălau bani şi au recurs la arhitectură pentru a le submina. (...)

Aportul afacerilor 

Desigur aceste noi programe sociale costă o sumă teribilă de bani. Doar renovarea cartierului Comuna 13, un district de 135.000 de locuitori, va costa 155 de milioane de dolari pe o perioadă de trei ani. Cheltuielile totale ale guvernului oraşului Medellín s-au dublat între 2004 şi 2008. Dar în special două surse de finanţare au făcut posibile cheltuielile gigantice de recontrucţie a Medellínului: compania de utilităţi deţinută de oraşul Medellín, Empresas Publicas de Medellín, care este bine condusă şi profitabilă, şi o taxă municipală mare, tolerată de o elită de afaceri cu o conştiinţă civică unică.

Mulţi din acest grup au refuzat să fugă la Miami chiar şi în momentul escaladării violenţelor şi au început să creadă că un oraş mai sigur merită costuri suplimentare. „Aveam o responsabilitate faţă de propriile noastre familii, faţă de afaceri şi de oraş", spune Juan Luis Restrepo, proprietarul şcolit în America al unei companii textile cu sediul în Medellín. (...) 

Francis Fukuyama este cercetător senior Nomellini la Freeman Spogli Institute for International Studies din cadrul Stanford University. Seth Colby este director executiv al Schwartz Forum on Constructive Capitalism la Johns Hopkins School of Advanced International Studies.