FOTO REUTERS: Liga Arabă a adoptat sancţiuni împotriva Siriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestele împotriva preşedintelui Bashar al-Assad continuă în Siria
Protestele împotriva preşedintelui Bashar al-Assad continuă în Siria

Liga Arabă a adoptat duminică sancţiuni economice împotriva Siriei, pentru a constrânge regimul să înceteze represiunea, a anunţat premierul Qatarului, Hamad ben Jassem al-Thani, la finalul unui Consiliu extraordinar al miniştrilor arabi la Cairo.

Aceste sancţiuni includ îngheţarea tranzacţiilor comerciale cu Guvernul sirian şi a conturilor bancare ale Guvernului sirian din ţările arabe, suspendarea legăturilor aeriene între ţările arabe şi Siria şi o interdicţie de a călători în ţările arabe pentru personalităţi şi oficiali sirieni, Liga Arabă urmând să întocmească o listă ulterior, potrivit rezoluţiei adoptate, citată de AFP.

Dintre cei 21 de membri ai Ligii Arabe - fără a include Siria care a fost suspendată la jumătatea lui noiembrie - 19 au votat în favoarea acestor sancţiuni, în timp ce Irakul şi Libanul s-au „disociat", a precizat şeicul Hamad.

Acestea sunt primele sancţiuni de o asemenea amploare din partea Ligii Arabe împotriva unuia dintre membrii săi.
Economia siriană este deja afectată de sancţiuni europene şi americane.

Aceste sancţiuni intervin după ce Damascul a ignorat vineri un ultimatum al organizaţiei panarabe pentru a accepta un plan de ieşire din criză, care prevedea sfârşitul violenţelor şi trimiterea de observatori arabi în ţară.

Represiunea a continuat, 11 civili fiind ucişi şi peste 25 răniţi duminică, de tirurile forţelor de securitate, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDH).

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite