FOTO Cele mai urâte statui din lume - top Foreign Policy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revista Foreign Policy a realizat un top al celor mai urâte statui din lume. Printre acestea se numără: "Omul Renaşterii", "Răzbunarea lui Koba" sau statuia lui Stalin.

Omul Renaşterii (Renaissance man).  Cea mai urâtă statuie din lume se află în Senegal, potrivit Foreign Policy.

Monumentul Renaşterii Africane a fost dezvăluit, în mod oficial, săptămâna aceasta şi reprezintă o statuie înaltă de aproximativ 48 de metri, înfăţişând un bărbat, o femeie şi un copil ce ies dintr-un vulcan. Statuia a fost ridicată în cinstea a 50 de ani de independenţă pentru statul senegalez, însă a fost condamnată de grupările religioase pentru stilul artistic pseudo-sovietic şi ţinuta sumară a femeii. Foarte mulţi o văd ca pe un capriciu al preşedintelui Abdoulaye Wade (83 de ani). Proiectul s-a ridicat la suma de 25 milioane de dolari.

Răzbunarea lui Koba (Koba's revenge). Statuile lui Vladimir Lenin şi Iosif Stalin, odată omniprezente în Uniunea Sovietică şi în toate ţările comuniste, încă mai pot fi găsite în unele locuri. Şi dacă pe Lenin ne-am obişnuit să-l vedem mai des în locuri publice, figura lui Stalin este relativ rară. Dtatuia celui mai mare criminal al secolului al XX-lea încă mai există în oraşul georgian natal Gori, scrie Foreign Policy.

image

Saparmurat Niyazov, ultimul lider totalitar al Turkmenistanului, a modernizat vechea statuie sovietică, în stilul exuberant al Las Vegasului, comentează revista de politică externă. În 1998, Niyazov a ordonat construirea unei statui aurite, deasupra unui turn de circa 73 de metri înălţime, în centrul capitalei Aşgabat. Ca şi când asta nu ar fi fost de ajuns, statuia se roteşte pe tot parcursul zilei, în funcţie de soare.

image

Petru Teribilul (Peter the Terrible). Doar pentru că perioada comunistă a luat sfârşit, asta nu înseamnă că Rusia a încetat să mai construiască statui groteşti, propagandiste. Statuia lui Petru cel Mare se conturează pe Râul Moscovei, iar maestrul capodoperei este artistul georgian Zurab Tsereteli.

image

Lacrima din Jersey (The Jersey teardrop). Acelaşi artist Zurab Tsereteli a încercat în zadar să aducă opera sa, o statuie imensă înfăţisându-l pe Cristofor Columb, în Statele Unite ale Americii. Potrivit Foreign Policy, statuia a fost respinsă de cinci oraşe americane, înainte de a fi expediată către Puerto Rico. 

În 2004, Tsereteli a construit un monument de 10 etaje în memoria victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001. Statuia reprezenta o lacrimă de titan îmbrăcată în bronz, din care curge apă. Opera, concepută ca un cadou din partea Rusiei către SUA, a fost, iniţial, acceptată de guvernul local din Jersey City.

image

Citiţi şi:

Topul celor mai urâte statui din Bucureşti

Cum devine Timişoara o hidoşenie

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite