Fostul vicepreşedinte al Bursei din New York avertizează asupra unui „tsunami financiar“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul vicepreşedinte al Bursei din New York trage un semnal de alarmă în cazul supraîndatorării şi avertizează cu un „tsunami financiar“ până la sfârşitul anului viitor.

Americano-belgianul Georges Ugeux, în vârstă de 74 de ani, vicepreşedinte al Bursei din New York în perioada 1996-2003, spune în „Le Parisien“ că ne aşteaptă un „tsunami financiar“ înainte de sfârşitul anului viitor.

În opinia sa, va avea loc o criză mondială fără precedent din cauza supraîndatorării, îndeosebi a ţărilor industrializate.

„Suma datoriei publice mondiale se ridică acum la 63.000 de miliarde de dolari (55.000 de miliarde de euro, n. red.). Pe măsură ce rata dobânzii creşte, aşa cum este cazul deja, deficitele bugetare cresc la rândul lor şi ameninţă ratingul acestor ţări, dar şi capacitatea de a se refinanţa“, explică el.

Ugeux nu exclude ca băncile centrale şi guvernele să devină elementele declanşatoare.

„Realizând pericolul şi nivelul împrumuturilor de stat, unii dintre aceşti actori riscă să înceapă să le vândă şi să lanseze spitala“, subliniază el.

„Băncile centrale trebuie neapărat să oprească treptat împrumuturile de bani în mod facil. Guvernele trebuie să aibă o disciplină bugetară mai bună“, recomandă el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite