Fostul preşedinte tunisian, Ben Ali, a fost condamnat la închisoare pe viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte tunisian, Zine El Abidine Ben Ali, a fost condamnat miercuri în absenţă, la închisoare pe viaţă de către un tribunal militar, din cauza rolului său în represiunea violentă din Thala şi Kasserina, două oraşe importante pentru revoluţia tunisiană, conform agenţiei TAP, relatează AFP.

Împotriva preşedintelui demis a fost solicitată pedeapsa cu moartea, el fiind refugiat în Arabia Saudită şi acuzat, alături de alţi 22 de foşti oficiali ai regimului său, de moartea a 22 persoane, ucise între 8 şi 12 ianuarie 2011, apogeul represiunii împotriva mişcării populare care a dus la înlăturarea lui Ben Ali.

Dosarul, unul dintre cele mai dureroase legate de revoluţia tunisiană, a fost judecat timp de şase luni de un tribunal militar din Kef, la 170 de kilometri de Tunis.

Printre alţi acuzaţi, fostul ministru de Interne, Rafik Belhaj Kacem, a fost condamnat la 12 ani de închisoare.

În schimb, toate urmăririle judiciare pornite împotriva a opt dintre inculpaţi, dintre care fostul şef al gărzii prezidenţiale, Ali Seriati, sau fostul director al poliţiei antirevoltă, Moncef Laajimi, au fost retrase, provocând furia familiilor victimelor, care au început să scandeze: "Răzbunare! Răzbunare!".

"Judecătorul nu a putut să termine pronunţarea verdictului din cauza mulţimii", a declarat Abdelkarim Maghuri, un avocat care a urmărit toate audienţele, notează Mediafax.

Înainte de a pronunţa verdictul, judecătorul Chokri Mejri - un civil - a declarat: "am încercat să dăm un verdict corect, şi nu a fost pusă presiune asupra noastră de nici o instituţie. Dumnezeu şi conştiinţa noastră au fost singurele ghiduri".

"Judecătorul ar fi trebuit să pronunţe pedeapsa capitală pentru toţi acuzaţii!", a declarat Wasfi Seihi, o rudă a unui tânăr ucis în Thala.

Într-un alt dosar, tribunalul militar din Tunis l-a condamnat miercuri pe Ben Ali, în contumacie, la 20 de închisoare pentru "incitare la tulburări, crime şi jafuri pe teritoriul tunisian". Acest dosar are legătură cu moartea a patru tineri, împuşcaţi în Uardanina (est), în ianuarie, în timpul haosului care s-a instaurat în Tunisia după fuga preşedintelui în Arabia Saudită.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite