Fostul preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, şi fiii acestuia au fost arestaţi pentru 15 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii egipteni au dispus reţinerea fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak şi a celor doi fii ai săi, în cadrul anchetei privind violenţele împotriva manifestanţilor, în timpul revoltei de la începutul anului.

Ordinul de arestare pentru Gamal şi Alaa a fost emis la doar câteva ore după ce Mubarak, în vârstă de 82 de ani, a suferit suferit o criză cardiacă, în timp ce era interogat de procurori pentru acuzaţii de corupţie.

VIDEO Hosni Mubarak a suferit un atac de cord în timpul interogatoriului procurorilor

"S-a decis încarcerarea lui Gamal şi Alaa pentru 15 zile, pentru binele anchetei", a anunţat televiziunea de stat, citată de Daily Telegraph. Ei sunt acuzaţi că au incitat la deschiderea focului asupra manifestanţilor în timpul revoltei populare în care aproape 800 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Pe când cei doi fraţi erau urcaţi în duba poliţiei şi duşi în arest, mulţimea adunată în faţa tribunalului a început să arunce cu sticle de apă, pietre şi cu papuci, un semn al lipsei de respect în lumea arabă.

image

La scurt timp, a fost emis ordin de reţinere şi pentru Hosni Mubarak, aflat într-un spital din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh.

De altfel, mulţi dintre asociaţii lui Mubarak sunt acum cercetaţi în legătură cu activitatea desfăşurată în timpul fostului regimului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite