Forţele lui Assad susţin că au găsit două rachete Tomahawk neexplodate şi le-au predat armatei ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rachetă Tomahawk FOTO Marina SUA
Rachetă Tomahawk FOTO Marina SUA

Militari din armata liderului sirian Bashar al-Assad au găsit două rachete de croazieră Tomahawk nedetonate şi le-au transmis aliatului rus. Cele două proiectile au fost transportate miercuri în Rusia, scrie agenţia de presă TASS.

„Militarii sirieni au găsit două rachete de croazieră rămase neexplodate în urma atacului desfăşurat de Statele Unite asupra Siriei la 14 aprilie. Cele două rachete se află în stare destul de bună şi au fost predate armatei ruse“, a declarat un membru al forţelor lui Assad pentru TASS.

Potrivit sursei citate, proiectilele au fost aduse pe calea aerului în Rusia.

Armata rusă încă nu a confirmat informaţia, potrivit TASS.

Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au lansat sâmbăta trecută 105 rachete asupra unor obiective implicate în programul chimic al lui Bashar al-Assad.

Moscova susţine că aliatul său de la Damasc a interceptat 71 dintre rachetele lansate, însă Pentagonul dă asigurări că proiectilele şi-au atins ţintele, iar intevenţia s-a încheiat cu succes.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite