Fondatorul WikiLeaks se ascunde sub nume false şi utilizează cardurile prietenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După recentele dezvăluiri cu privire la războaiele din Irak şi Afganistan, Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a devenit, potrivit propriilor declaraţii, unul dintre cei mai filaţi oameni din lume. Astfel, Assange a ajuns să ducă o viaţă ascunsă, pusă sub semnul paranoiei: vorbeşte în şoaptă, îşi schimbă foarte des telefonul mobil, foloseşte mai mereu cash şi doar uneori carduri de credit, iar acelea sunt împrumutate de la

Citiţi şi: Creatorul „Wikileaks", prigonit de Pentagon

Noi dezvăluiri WikiLeaks despre soldaţii americani: "aruncă în aer clădiri întregi pentru că o persoană înarmată se află pe acoperiş"

Julian Assange le cere persoanelor care îi sunt loiale să folosească telefoane scumpe, care fac dificilă o eventuală interceptare. De asemenea, acesta îşi schimbă telefonul mobil extrem de des pentru a fi mereu cu un pas în faţa urmăritorilor.

Se cazează la hoteluri sub nume false, îşi vopseşte părul, doarme pe canapele şi podele, în locuri unde ştie că nu poate fi urmărit, şi utilizează numerar în loc de carduri de credit. Iar acestea sunt doar câteva dintre tehnicile lui Assange de a nu pica pe mâna serviciilor secrete. Un reporter New York Times a reuşit să afle astfel de aspecte din viaţa fondatorului WikiLeaks, omul care înţelege dimensiunea publicării unor documente strict confidenţiale şi încearcă să nu-şi pună viaţa în pericol.

Hotărât să nu mă compromit, am ajuns într-o situaţie de necrezut, i-a mărturisit Assange reporterului New York Times.

În remarcabila sa călătorie către notorietate, fondatorul site-ului WikiLeaks, crede că următoarele săptămâni vor fi cele mai periculoase.

După divulgarea altor 391.832 de documente secrete privind războiul din Irak, creatorul WikiLeaks a susţinut o conferinţă de presă, la Londra, unde a declarat că aceste dezvăluiri sunt "cele mai cuprinzătoare şi mai detaliate date despre război publicate vreodată".

În urmă cu mai bine de două luni, Julian Assange a postat pe site-ul organizaţiei sale 77.000 de documente clasificate ale Pentagonului cu privire la conflictul din Afganistan.

Apropiaţii îl acuză de comportament haotic

Din 2006, de la înfiinţarea WikiLeaks, când Assange, un australian în vârstă de 39 de ani, a reuşit să obţină primele rezultate, după mulţi ani de computer hacking, s-au schimbat multe.

Astăzi, nu doar guvernele îl denunţă: chiar unii dintre tovarăşii săi îl abandonează din cauza a ceea ce ei văd ca un comportament haotic şi imperios, precum şi o grandoare aproape de neegalat privind conştientizarea faptului că secretele dezvăluite de el pot avea un preţ în carne şi sânge, scrie New York Times.

Mai mulţi colegi de la WikiLeaks susţin că el a fost cel care a luat decizia să facă publice documentele privind războiul afgan fără a scoate sursele de informare.

Am fost foarte, foarte supăraţi pe acest lucru şi pe modul în care el a vorbit despre asta după aceea, a declarat Birgitta Jonsdottir, un voluntar WikiLeaks şi  membru al Parlamentului Islandei.

Dacă s-ar putea concentra doar asupra lucrurilor importante, ar fi mai bine, a adăugat acesta.

La un pas de a fi arestat

Bărbatul este, de asemenea, obiectul unei anchete în legătură cu nişte acuzaţii de viol şi molestare a două femei de origine suedeză. Assange a negat acuzaţiile, declarând că relaţiile dintre ei s-au desfăşurat cu acordul acestora. Deşi pretinde că acuzaţiile reprezintă doar "o campanie de defăimare" la adresa sa, scandalul a agravat presiunile deja existente.

Când situaţia ajunge în punctul în care, ocazional, abia aştepţi să fii închis pentru că, doar aşa, ai putea să-ţi petreci o zi întreagă citind o carte, realizezi că, probabil, situaţia a devenit mult mai stresantă decât ţi-ai dori să fie, a spus el la Londra.

În 1995, a fost la un pas de a fi arestat după 25 de acuzaţii de computer hacking.

Am aşteptat 40 de ani pentru ca cineva să divulge informaţii pe o scară care ar putea face într-adevăr o diferenţă, a afirmat Daniel Ellsberg, care a expus un studiu secret de 1000 de pagini despre războiul din Vietnam, în 1971, studiu care a devenit cunoscut sub numele de "Pentagon Papers".

Se teme de consecinţele dezvăluirilor WikiLeaks

Neliniştea fondatorului WikiLeaks este lgată de incertitudinea faţă de ceea ce Statele Unite şi aliaţii săi ar putea face în continuare. Oficiali de la Pentagon şi din cadrul Departamentului de Justiţie au declarat că vor analiza acţiunile sale sub legea federală a spionajului adoptată în 1917. Ei au cerut ca Assange să "returneze" toate documentele guvernamentale aflate în posesia sa, să se angajează să nu mai publice niciunul şi să nu mai "solicite" materiale suplimentare cu privire la americani.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite