Financial Times: Cum să-i dai o mamă de bătaie Rusiei fără a o „umili“
0
Cu trei zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina pe 24 februarie, într-o şedinţă televizată a Consiliului de Securitate rus, fostul preşedinte Dmitri Medvedev l-a asigurat pe Vladimir Putin că nu trebuie să se teamă de reacţia Occidentului.
„Ştim ce se va întâmpla”, a spus el. Vor exista presiuni şi sancţiuni. „Dar după un timp, tensiunea se va diminua. Mai devreme sau mai târziu, vor obosi şi ei înşişi ne vor cere să reluăm discuţiile pe toate problemele de asigurare a securităţii strategice. Să recunoaştem, Rusia înseamnă mult mai mult decât Ucraina pentru prietenii noştri din Statele Unite şi UE”, spunea Medvedev.
Până acum, s-a dovedit că Medvedev s-a înşelat. Din toate punctele de vedere, Moscova a fost surprinsă de puterea şi unitatea Occidentului în solidaritatea sa cu Ucraina. Dar, pe măsură ce războiul rusesc intră în a patra lună, liderii occidentali se gândesc acum la perspectiva unui conflict prelungit. De asemenea, îşi dau seama că au aruncat greutatea în spatele luptătorilor curajoşi ai Ucrainei fără a specifica finalul jocului.
La începutul războiului, scopul a fost să ajute Ucraina să reziste unei agresiuni total nejustificate din partea uneia dintre cele mai mari armate ale lumii. Atunci s-a întâmplat ceva neaşteptat: acea armată puternică, condusă de comandanţi incompetenţi şi dând de o rezistenţă acerbă, a trebuit să se retragă într-o parte mai accesibilă a ţării. Dintr-o dată a devenit plauzibil că Ucraina, echipată cu arme mai grele din vest, să poată câştiga efectiv acest război, scrie Financial Times.
Acest lucru ridică mai multe întrebări pentru susţinătorii Ucrainei. Ce înseamnă „a câştiga”?
- Împingerea ruşilor pe poziţiile de dinainte de 24 februarie?
- Sau şi câştigarea teritoriilor ocupate din 2014, respectiv Crimeea şi două regiuni din Donbas?
- Dacă conducerea ucraineană decide că forţele sale armate ar trebui să conducă o contraofensivă pentru a-şi recupera întreg teritoriul, va continua Occidentul să ajute?
- Ce ar trebui să declanşeze ridicarea sancţiunilor?
- Dacă victoria pentru Ucraina înseamnă înfrângere pentru Rusia, cât de zdrobitoare ar trebui să fie înfrângerea?
- Dacă acesta este un concurs între două ordini mondiale, una bazată pe reguli şi cealaltă pe sfere de influenţă, cum poate arăta o aşezare?
Confruntat cu revenirea brutală a chestiunii ruse, Occidentul are nevoie de un plan şi nu pare să aibă. Au apărut două şcoli de gândire. Potrivit uneia, Rusia trebuie pedepsită pentru agresiune în aşa fel încât să nu mai încerce. Dacă am fi reacţionat mai ferm când Putin a invadat Georgia în 2008 şi a pus mâna pe Crimeea în 2014, se spune, ar fi fost descurajat să atace Ucraina în 2022. Rusia ar trebui acum „slăbită” prin mijloace militare, a declarat secretarul american al apărării, Lloyd Austin.
A doua şcoală de gândire doreşte, de asemenea, ca Ucraina să câştige războiul şi subliniază că depinde de ucraineni să decidă pentru ce scop teritorial vor să lupte. Dar are o viziune diferită asupra viitorului cu Rusia. Chiar şi învinsă, Rusia, putere nucleară, va fi în continuare cea mai mare ţară de pe continent, iar Moscova va trebui să facă parte din orice nouă ordine de securitate construită în Europa. Pe 9 mai, la Strasbourg, preşedintele Franţei Emmanuel Macron a folosit un cuvânt încărcat de istorie pentru a sublinia acest aspect. Rusia, a spus el, nu ar trebui să fie „umilită”.
Această dezbatere foarte sensibilă redeschide rănile profunde ale secolului al XX-lea în Europa - cele cauzate de Primul Război Mondial şi de tratatul de la Versailles care a urmat, care a dus la ascensiunea Germaniei naziste şi, 20 de ani mai târziu, la Al Doilea Război Mondial, şi rănile ocupaţiei sovietice a Europei centrale şi de est.
Războiul rusesc din Ucraina a scos la iveală o dinamică intra-europeană cu totul nouă. Germania, Franţa şi Italia sunt puterile cele mai neliniştite de noua situaţie pentru că a spulberat modelul unei relaţii cu Rusia post-război rece construit pe comerţ şi energie sau, în cazul lui Macron, pe visul de a construi o viitoare arhitectură de securitate europeană.
Pe de altă parte, Polonia şi statele baltice simt că neîncrederea lor profundă faţă de Rusia a fost justificată şi sunt susţinute de perspectiva aderării Finlandei şi Suediei la NATO. Polonia are acum în vedere un parteneriat cu Ucraina într-o viitoare Europă care ar putea fi la fel de puternică şi influentă în felul ei precum a fost tandemul franco-german în vechea Europă.
Cât despre Rusia, nu are nevoie de Occident pentru a o umili. Putin a făcut o treabă foarte bună în acest sens, notează FT.
Te-ar putea interesa şi:
Se încarcă comentariile...
