Fiica Iuliei Timoşenko evocă riscul unei "dictaturi" în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiica Iuliei Timoşenko, fost premier şi opozantă ucraineană care ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare, a declarat miercuri că viitoarele alegeri ar putea conduce la instaurarea "unei dictaturi" în Ucraina, relatează AFP citată de Mediafax.

"Dacă lumea democratică şi misiunile de observatori declară în cele din urmă că (alegerile legislative de duminica viitoare) nu sunt libere şi corecte, am putea vedea legitimarea unei dictaturi ucrainene, o dictatură a lui (Viktor) Ianukovici", preşedintele ucrainean, a afirmat Evghenia Timoşenko pentru jurnalişti la Geneva.

"Şi atunci va fi cu adevărat prea târziu pentru a salva democraţia ucraineană", a spus ea.

Declaraţiile sale intervin cu patru zile înainte de alegerile legislative, care vor fi primul scrutin naţional în Ucraina de când Viktor Ianukovici a învins-o pe Iulia Timoşenko în timpul alegerilor prezidenţiale din 2010, după care Timoşenko a fost trimisă în judecată.

Închisă din august 2011, Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.

De la spitalul unde este deţinută şi îngrijită pentru o problemă la spate, Timoşenko a îndemnat la constituirea unei coaliţii largi de opoziţie.

Timoşenko, susţinută de către occidentali, consideră că atât trimiterea în judecată, cât şi condamnarea sa reprezintă persecuţii politice organizate de către putere.

Situaţia sa a provocat o criză gravă între Kiev şi Uniunea Europeană.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite