Fiica ambasadorului afgan la Islamabad, răpită şi torturată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silsila Alikhil, fiica ambasadorului afgan la Islamabad
Silsila Alikhil, fiica ambasadorului afgan la Islamabad

Ministerul de Externe afgan l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul Pakistanului la Kabul, Mansoor Ahmed Khan, şi a emis ''un protest viguros'' după ''răpirea'' timp de mai multe ore a fiicei ambasadorului afgan la Islamabad, descrisă drept ''grav incident'', relatează France Presse.

Potrivit ministerului afgan, Silsila Alikhil, fiica ambasadorului afgan la Islamabad Najibullah Alikhil, a fost "răpită câteva ore" de necunoscuţi şi "eliberată după ce a fost torturată".

"I s-a cerut dlui Khan să transmită protestul viguros şi îngrijorările profunde ale guvernului Afganistanului (...) către guvernul pakistanez cu privire la acest grav incident", a explicat ministerul, solicitând guvernului pakistanez să ia "măsuri imediate pentru identificarea şi pedepsirea autorilor acestei crime" şi pentru "asigurarea securităţii totale (...) a diplomaţilor afgani şi familiilor acestora".

La rândul său, Ministerul de Externe al Pakistanului a declarat într-un comunicat că fiica ambasadorului afgan a fost "agresată" şi a anunţat că a lansat o anchetă.

Silsila Alikhil

"Securitatea ambasadorului (afgan) şi a familiei sale a fost consolidată, iar poliţia încearcă să găsească şi să aresteze vinovaţii pentru a-i aduce în faţa justiţiei", a subliniat ministerul.

În timpul serii, ministrul pakistanez de interne Sheikh Rashid Ahmed a confirmat că ea a fost răpită, indicând pe Twitter că "a primit de la prim-ministrul Imran Khan ordinul de a folosi toate mijloacele pentru arestarea celor implicaţi în răpirea fiicei ambasadorului afgan".

"Poliţia şi alte agenţii de aplicare a legii trebuie să investigheze acest incident cu prioritate, să facă lumină asupra subiectului şi să aresteze vinovaţii în termen de 48 de ore", a adăugat el.

Vecinii afgan şi pakistanez întreţin relaţii tensionate de mulţi ani.

Kabulul îl acuză pe puternicul său vecin din est că acordă refugiu talibanilor care conduc o insurecţie islamistă de când au fost înlăturaţi de la putere în Afganistan la sfârşitul anului 2001 de o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite. Insurgenţii au lansat de două luni o ofensivă totală împotriva forţelor afgane ce le-a permis să pună mâna pe suprafeţe întinse de teritoriu în zonele rurale.

Islamabadul, la rândul său, acuză Kabulul că închide ochii asupra atacurilor comise împotriva sa din Afganistan de către grupuri ostile.

Tonul a crescut în ultimele zile între cele două ţări, în timp ce prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh şi-a multiplicat acuzaţiile privind susţinerea pakistaneză a talibanilor pe reţelele sociale. Recent, el a acuzat armata pakistaneză că oferă "sprijin aerian talibanilor în anumite zone".

Pakistanul a negat cu tărie aceste acuzaţii. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite