Fidel Castro: NATO practică „un război de exterminare” împotriva Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fidel Castro nu a mai fost văzut în public ultima dată în ianuarie 2014
Fidel Castro nu a mai fost văzut în public ultima dată în ianuarie 2014

Alianţa Nord-Atlantică practică un „război de exterminare” împotriva Rusiei, acuză liderul cubanez Fidel Castro într-un editorial, adăugând că „a văzut ură pe faţa” noului secretar-general al NATO atunci când acesta a vorbit despre Federaţia Rusă. Castro nu a mai fost văzut în public din ianuarie 2014.

„Am auzit declaraţiile noului secretar general NATO. (...) Câtă ură am văzut pe faţa lui! Ce efort incredibil pentru promovarea unui război de exterminare împotriva Federaţiei Ruse!", afirmă Fidel Castro. „Cine sunt cei care se dovedesc a fi mai extremişti decât fanaticii din grupul terorist Stat Islamic?", adaugă Fidel Castro într-un editorial intitulat "Viitor incert".

Jens Stoltenberg a devenit secretar-general al NATO la 1 octombrie, după încheierea mandatului lui Anders Fogh Rassmussen. În primul său discurs în această calitate, Stoltenberg a pledat pentru o „soluţie politică” la conflictul din Ucraina, reiterând intenţia Alianţei Nord-Atlantice de a avea o „prezenţă continuă” la frontierele estice. 

„Încheierea armistiţiul în Ucraina reprezintă o oportunitate, însă Federaţia Rusia are în continuare abilitatea de a destabiliza Ucraina. Rusia rămâne o breşă în legea internaţională“, a spus atunci secretarul general al NATO. Acesta a subliniat apoi că nu vede o incompatibilitate între o relaţie constructivă cu Rusia şi o Alianţă Nord-Atlantică puternică.

Fidel Castro, acum în vârstă de 88 de ani, s-a retras de la conducerea Cubei în anul 2006, din raţiuni de sănătate, locuind într-o casă din vestul oraşului Havana. După aproape o jumătate de secol în care a fost ţara a fost condusă de Fidel, preşedinte este acum fratele său, Raul Castro. Fidel este considerat încă puterea din umbră. 

El a fost văzut în public ultima oară în ianurie 2014, după o absenţă de mai bine de jumătate de an. În ianuarie, Castro a participat la deschiderea unei galerii de artă din capitala Havana, însă apariţia nu i-a liniştit pe cubanezi. Fidel nu se putea deplasa singur, ci avea nevoie să fie sprijinit de două persoane, şi arăta slăbit. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite