FBI efectuează teste toxicologice în cazul celor nouă turişti americani morţi în Republica Dominicană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Ca parte a unei anchete care vizează decesele inexplicabile a nouă turişti americani, în ultimele 13 luni, în Republica Dominicană, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) al SUA testează mostre luate dintr-un minibar aflat în unul dintre hotelurile unde americanii au fost cazaţi, au declarat autorităţile dominicane pentru CNN, miercuri.

Mostrele au fost luate din Hotelul Bahia Principe.

Directorul de presă al Ministerului Sănătăţii, Carlos Suero, a declarat pentru CNN că atunci când survine un deces într-un hotel dominican, autorităţile analizează mostre luate din minibarurile camerelor, chiuvete şi duş.

În mai multe cazuri, familiile celor decedaţi au spus că victimele au consumat o băutură din minibar, înainte de moartea lor. Oficialii din Republica Dominicană susţin cu tărie că acestea sunt cazuri izolate şi că nu există motive pentru care oamenii să-şi anuleze excursiile în această ţară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite