Înălţimile Golan nu au aparţinut niciodată Israelului sau Palestinei, ele au fost cucerite în timpul Războiului de şase zile de la Siria şi din punct de vedere strategic sunt foarte importante pentru Israel, ca o barieră de apărare în cazul unui război cu Damascul.

În curând se împlineşte un an de când s-a pus în aplicare decizia aceluiaşi preşedinte Trump de a muta Ambasada americană la Ierusalim, considerat de SUA capitala Israelului, ceea ce şi este. Dar situaţia juridică a Ierusalimului este controversată. Potrivit unor acorduri internaţionale, unele semnate de partea israeliană chiar înaintea votului ONU pentru împărţirea Palestinei între israelieni şi arabi, altele la Oslo, urmează ca statutul final al oraşului să fie stabilit în urma unor negocieri. În pofida gestului SUA, foarte puţine state au decis să-i urmeze exemplul, câteva dintre ele (Ungaria, Slovacia, Cehia) limitându-se să deschidă la Ierusalim nişte birouri de informaţii sau comerciale. Poziţia României este neclară, premierul Dăncilă revenind în declaraţiile sale referitoare la mutarea Ambasadei române, prin afirmaţia că a fost o opinie personală, dar de-acum răul a fost făcut. România, care la ora actuală deţine preşedinţia Consiliului UE, a adoptat o poziţie contrară celei a Uniunii Europene. Tot în această lună s-au împlinit cinci ani de la ocuparea şi anexarea Crimeei de către Rusia, în condiţiile în care apartenenţa Crimeei de Ucraina a fost consfinţită prin tratate. (Argumentul că peninsula a aparţinut iniţial Rusiei şi că a fost făcută cadou Ucrainei de către Hruşciov nu se poate susţine din moment ce acordurile privind statutul Crimeei au fost recunoscute pe plan internaţional).

Sunt doar trei exemple printre multele zeci care au apărut în ultimele decenii când „un fapt împlinit“ este contrapus unor acorduri şi tratate. De sute de ani dacă nu chiar de mai mult existenţa unor tratate asigură cât de cât pacea şi liniştea dintre state. Trebuie să recunoaştem însă că multe dintre ele au fost impuse, sigur că în cazul unor războaie, partea învingătoare fixa condiţii defavorabile pentru cei învinşi şi, la un moment dat, aceştia încălcau acordurile, exemplul cel mai concludent fiind cel de-al Doilea Război Mondial, consecinţă a Tratatului de la Versailles care a încheiat Primul Război Mondial şi care a impus condiţii umilitoare Germaniei. Cu toate acestea, trebuie recunoscut că existenţa sistemului de tratate este mijlocul cel mai eficient de a menţine un echilibru în lume. Iar dacă una din părţi consideră că a fost nedreptăţită, există mijloace prin care tratatele se renegociază, se poate ajunge la o înţelegere, există tribunale internaţionale şi alte foruri care pot rezolva, într-un fel sau altul situaţia. Bineînţeles aceasta în condiţiile în care părţile doresc să stea la masa negocierilor.

Nu cred că „faptul împlinit“ ar fi un mijloc de coerciţie eficient pentru a soluţiona nişte situaţii sau pentru a obliga una din părţi să se aşeze la masa negocierilor. Mutarea Ambasadei americane la Ierusalim nu numai că nu i-a făcut pe palestinieni să reia negocierile, dimpotrivă, i-a rigidizat, iar ceea ce se întâmplă acum în Gaza este o consecinţă a gestului american şi este posibil să fie premergătoarea unui nou război acolo. Este adevărat, Ierusalimul este o parte esenţială a istoriei şi credinţei poporului evreu, este simbolul iudaismului, drag atât evreilor din Israel cât şi celor din Diaspora şi dacă ne gândim cum arăta Oraşul Vechi în perioada în care a fost sub administraţie iordaniană (când Israelul a început să-l refacă, gunoiul era de 10 metri) şi la faptul că evreilor le era interzis să meargă la Zidul Plângerii, în schimb astăzi locurile şi locaşurile de cult ale celorlalte religii sunt excelent întreţinute, ne gândim că oraşul ar trebui să aparţină de drept Israelului. Dar acest drept trebuie consfinţit prin înţelegeri care să satisfacă toate părţile, chiar dacă acum luminiţa de la capătul tunelului nu se zăreşte deloc. Iar situaţia nu trebuie înrăutăţită prin declaraţii sau gesturi necugetate, indiferent dacă provin de la ţări mai mari sau mai mici. (Singura deosebire este că Statelor Unite nu le pasă de consecinţe, pe când cele mici sunt vulnerabile).

Cât de conştiente sunt statele sau organizaţiile internaţionale de necesitatea semnării (şi respectării) unor acorduri, ne-am putut da seama când o condiţie pentru a adera la NATO sau la Uniunea Europeană a fost ca viitoarele state membre să-şi soluţioneze sursele unor eventuale conflicte cu vecinii prin semnarea unor acorduri. A fost o cerinţă adresată Turciei şi Greciei de pildă, România a semnat tratatele de bază cu Ungaria şi cu Ucraina, iar atunci când a fost vorba de delimitarea apelor teritoriale din Marea Neagră între cele două ţări, ea a fost rezolvată prin Tribunalul Internaţional de la Haga.

Politica „faptului împlinit“ se dovedeşte a fi o soluţie unilaterală şi sursă de conflicte. Ea poate dura decenii, conflictele îngheţate din Caucaz sau împărţirea Ciprului sunt exemple concludente. De aceea, ea nu ar trebui folosită. Până nu se găseşte ceva mai bun (o perspectivă îndepărtată) trebuie să recurgem tot la acordurile, tratatele internaţionale. Chiar dacă nu le putem califica drept Gentlemen’s agreement“, tot ele ne vor garanta o lume mai sigură.