Falsele idealuri ale web-ului

Noi, cei care iubim internetul, iubim faptul că atât de mulţi oameni contribuie la el. Oamenii răi vor legi ale copyrightului pentru a face imposibilă postarea de filme şi texte copiate de anonimi.

Opoziţia a devenit atât de mare, încât facem mai mult rău decât bine propriei noastre cauze. Melodrama noastră e ghidată de ideea unui internet deschis tuturor. Dar această idee a fost deja distorsionată, deşi nu de vechile industrii care se tem de piraterie.

Majoritatea conversaţiilor de pe internet se mută pe site-uri private, mai ales pe Facebook. Pentru a continua să participi la ele, trebuie să accepţi filosofia Facebook, potrivit căreia eşti analizat, iar Facebook caută noi moduri de a taxa părţile terţe pentru folosirea acestor informaţii. În acest moment, ştim că oamenii de la Facebook sunt decenţi. Dar ştim ce se întâmplă cu companiile în timp. Cine ştie cine va utiliza aceste date în 20 de ani? Putem argumenta că totul e bazat pe alegeri individuale. Dar ignorăm consecinţele reţelelor şi felul cum ele funcţionează. După un anumit punct, alegerea e redusă.

Şi nu e vina Facebook. Noi, idealiştii, am insistat ca informaţia să curgă liber online, ceea ce înseamnă că serviciile legate de informaţie, şi nu informaţia însăşi, sunt cele care aduc profit. Adularea „conţinutul liber" a făcut ca „publicitatea" să devină cea mai mare afacere pe web. Mai mult, acest sistem nu e deloc deschis noilor competitori. Odată ce reţelele sunt stabilite, e greu să le reduci din putere. Companiile care-şi fac reclamă pe Google, de exemplu, ştiu ce se va întâmpla dacă se retrag. Următorul poziţionat în sistemul de licitaţii prin care Google îşi vinde spaţiul de reclamă va moşteni poziţia. 

Strategia evidentă în lupta pentru o bucată de tort publicitar este de a închide mari părţi ale internetului, astfel încât Google să nu le mai vadă. Aşa speră Facebook să facă bani. Închizând accesul la o cantitate uriaşă de informaţie generată de utilizatori, într-o lume separată, fără Google. Reţelele îşi vor „încuia" utilizatorii în interior.  Această credinţă în informaţia „liberă" blochează de fapt viitoarele potenţiale drumuri către internet. Ce-ar fi dacă utilizatorii obişnuiţi ar câştiga microplăţi pentru contribuţiile lor? Dacă tot conţinutul ar fi plătit în loc să fie plătiţi numai mogulii, poate o economie bazată pe informaţie ar aduce succesul pentru toţi.