„Factorii suplimentari de risc maxim” de care nu vrea să vorbească nimeni

Cu voia dumneavoastră, măcar o zi, las uitării teoriile atâte de zemoase ale micilor sau marilor conspiraţii precum şi fapte de uimire ale politicienilor deveniţi peste noapte ucenici vrăjitori într-o operaţiune magică pe care încearcă s-o gereze cât îi duce mintea mai bine.

Vă propun să intrăm la domeniul delicat unde se preumblă – acum foarte grăbiţi şi preocupaţi – magii timpurilor moderne, convocaţi acum pe canale discrete să se alăture celor câteva echipe care, undeva în lume, încearcă cu disperare să desluşească marele secret privind modul în care se dezvoltă şi se extinde valul pandemiei. Chestiune esenţială, la fel de importantă şi urgentă ca găsirea vacinului şi tratamentului pentru COVID-19 deoarece le-ar da decidenţilor politici posibilitatea să prevadă din timp valurile succesive de extindere a pandemiei, să înţeleagă diferenţele extreme de la o regiune, ţară sau continent la altul şi, în consecinţă, să pregătească măsuri de răspuns corespunzătoare.

Unul dintre aceste personaje, minte excepţională şi disponibilitate de dialog pe măsură, mi-a oferit în ultimele zile mai multe studii de ultimă oră privind încercările de stabilire a unor modele matematice şi a unor previziuni privind evoluţia pandemiei în general şi, AICI spre exemplu, a situaţiei din Italia. Problema tuturor analizelor de acest tip, spunea eminentul profesor universitar care şi-a găsit timp să comenteze articolul respectiv pe care-l considera drept relatiov simplu de înţeles ca formulare matematică, constă tocmai în concluzia studiului care spune că “...dacă procesezi datele în fiecare zi, şi dacă re-evaluezi curbele şi repotriveşti totul, trebuie mereu să schimbi parametrii. Ambele distribuţii statistice, logistică şi exponenţială, au câte 3 parametri. Decent! Mai puţin de 3 parametrii şi să se reportivească şi...hmmm... numai Newotn, Gauss, Hilbert, Einstein ar putea sa obţină rezultatul din capul lor. Mai mult de 3...devine neseriozitatea. Parcă von Neumann a zis "cu 5 parametrii repotriveşti orice cu orice"

Dar,... dar! dacă natura ar respecta una din aceste legi, atunci parametrii odată găsiţi la o repotrivire (adaptare) serioasă adică dupa o statistică suficient de bună (mii de cazuri, zeci de zile) s-ar păstra cât de cât în continuare la fel, cu corecţii.

Părerea mea: este un fenomen cvasi-global, nu global. Numai sistemele complet globalizate în care s-a stabilit un anume fel de echilibru intern, chiar daca e un echilibru dinamic si/sau turbulent, se pot explica şi repotrivi cu o anume lege clară matematică ai cărei parametri sunt neschimbaţi în timp, spaţiu, istorie şi la diferite condiţii iniţiale sau de frontieră. Un sistem care are frontiera, coaja (ma obsedează ASTA) îsi găseşte un fel de viaţă internă, informaţia şi energia circulă de la un cap la altul, începe să rezoneze, şi are o comportare globală.

Dar în momentul când un sistem "aparent" închis şi izolat cum e cel social mondial (în sensul că nu comunicăm cu extratereştrii) de fapt nu este izolat pentru ca sunt insule pe glob în care evolutia este diferită, atunci nu e global şi nu e in echilibru, nici nu are sens să se vorbească de echilibru statistic pentru că nu are statistică, aşa că nici o speranţă că o singură lege matematică curată, fie ea nu chiar simplă, sa îl fiteze, explice şi prezice corect.

Dacă vă interesează cumva să aprofundaţi subiectul, iată alte surse, cercetători chinezi care descriu « Pattern-ul global dinamic spaţio-temporal » pe o perioadă între 2010-2017 sau aveţi aici un editorial excepţional apărut în Clinical Practice despre lecţiile oferite de evoluţia acestei pandemii sau aici  o excepţională descriere a modelării mecanice a valurilor multiple ale unei epidemii sau pandemii de gripă, articol apărut în Journal of Theoretical Biology.

Chestiunea esenţială pare să fie însă modul în care sunt selectate variabilele (cele 3) introduse în formularea modelului. Prietenul meu avea dreptate: ce ne facem când variabilele devin aproape infinite şi, ca atare, modelele sunt nerelevante? Cu alte cuvinte, există posibilitatea determinării unor variabile comune la nivelul planetei, cu evoluţii diverse şi chiar majore în funcţie de o ţară, regiune sau continent? Asta este, în acest moment, prioritatea zeră transmisă pe diverse circuite către grupele multidisciplinare. Şi se pare ca a început să se formuleze un consens asupra câtorva asemnea variabile, unii le numesc «factori suplimentari de risc maxim».  

Printre aceştia apare din ce în ce mai clar că trebuie trecut factorul demografic, mai precis gradul de îmbătrânire al populaţiei: conform raportului «World Population Ageing 2019 » al ONU, populaţia planetei noastre număra deja 703 milioane de oameni în vârstă de 65 de ani şi mai mult, urmând ca în 2050 să se atingă nivelul de 1,5 miliarde. Iar statisticile europene ne spun că procentajul populaţiei în vârstă de 80 de ani şi peste va trece de la 5,6% în 2019 la peste 14,6% din totalul populaţiei în 2100.  Întrebarea este dacă, da sau nu, acest vector de mare risc fiind vizibil de peste un deceniu, decidenţii politici au stabilit oare o adecvare corespunzătoare a sistemelor sociale, în primul rând a celor de sănătate (şi, în cadrul acestora, a sistemelor de urgenţă) pentru a face faţă unor «dezastre civile» cum ar fi această pandemiei de acum. Modelele matematice de care vă vorbeam nu sunt utile doar acum, în mijlocul pandemiei, ci trebuiau să fie folosite pentru calibarea corectă a sistemelor de sănătate şi, în general, a planurilor de reacţie (inclusiv a depozitelor de urgenţă). Şi poate nu s-ar fi ajuns la situaţii halucinante ca cele de acum din Italia, acolo de unde Gal Peleg, un medic israelian care lucrează în Parma – epicentrul îmbolnăvirilor cu coronavirus – a declarat că numărul aparatelor care asigură respiraţia artificială este atât de mic încât s-a luat decizia să se fie limitat accesul la ele pentru persoanele în vârstă de peste 60 de ani !

Un al doilea vector constant poate fi reprezentat de nivelul extrem de ridicat de poluare, mai ales în zonele puternic industrializate şi, în primul rând, în marile aglomerări urbane. Este ceea ce spune acum un studiu recent publicat de Societatea italiană de medicină a mediului înconjurător în colaborare cu universităţile din Bale şi Bologna. Au pus în paralel nivelul de contagiune cu COVID-19 şi nivelul de depăşire al limitelor legale pentru concentrări de particule fine PM10 în divferite provincii italiene în perioada 10-19 februarie. Rezultatele sunt evidente, introduceţi-le în cel mai simplu model de evoluţie, cel bazat pe durata de incubaţie de 2 săptămâni a virusului. Dar, spun autorii studiului, «în plus faţă de a fi un vector al epidemiei, particulele fine constituie un substrat care permite virusului să reziste în aer în condiţii variabile timp de mai multe ori, chiar zile întregi ».

Sara de Mattei, profesor de medicina muncii şi mediu la Universitatea dein Cagliari declara la rândul său: «pacienţii suferind de boli pulmonare şi cardiace cronice provocate sau agravate de expunerea pe termen lung la lpoluarea atmosferică au o capacitate mai mică de a lupta împotriva infecţiilor pulmonare şi sunt mai susceptibili de deces. Acesta este probabil şi cazul pentru COVID-19».

Decidenţii politici din principalele ţări industriale au primit acum şi un dosar cu primul model matematic degresiv care prezintă un efect direct al măsurilor foarte dure luate de China pentru stoparea propagării epidemiei (printre altele, variabilă secundară, izolarea unui număr de 50-60 milioane de persoane, cea mai mare realizată vreodată în istorie) : a scăzut ultra-rapid şi foarte vizibil nivelul de poluare. Iată imaginile difuzate de NASA :

Interesant este că, încă din acest moment, unele guverne se preocupă pentru modelarea diferitelor scenarii de viitor. În afara experimentului nefericit lansat în Bucureşti cu referendumul care să permită cetăţenilor să-şi exprime dorinţa de a păstra până la moarte maşinile importate din toate cimitirel auto ale Europei şi lăsate să circule pe motive electorale şi altele, mai delicate, noi ce-am pregăti pentru viitor? Avem (sau căutăm) expertiză multidisciplinară în elaborarea unor asemenea modele ample pentru supravieţuire socială ? Întreb deoarece, fiţi siguri măcar de asta, instrumentele de supravieţuire nu sunt multe şi deja a început competiţia absolut nemiloasă pentru viitoarele pieţe.

Acesta este contextul în care funcţionează din plin propaganda ofesivă şi dezinformarea activă împotriva Europei prezentată ca pe cale de dispariţie sau inexistentă, taman bună de colonizat. Şi repet întrebarea pe care am pus-o cu ceva timp în urmă : în această criză uriaşă. fără precedent, cine a fost solidar cu cine, ce alianţă a funcţionat, ce aliat se restrânge în spatele zidurilor şi cine şi ce a ofeit fiecărui stat european şi venind din ce rezervor de solidaritate? Despre asta de ce nu se vorbeşte ca un factor de contra-risc care funcţionează?