Se arăta acolo cum, după un conflict de mare amploare sau/şi în urma unor negocieri politice între mai marii lumii, ar urma să arate noua hartă a Orientului Apropiat, cu ţări care ar urma să câştige sau să piardă teritorii şi cu câteva care să şi le păstreze pe cele actuale.

Rezultat al unei înţelegeri geopolitice la un nivel înalt, desigur, dar urmărind şi o logică foarte specială, cea care ar urma, în viziunea lui Peters, să încerce să aducă o rezolvare în logica închiderii conflictelor inter-confesionale prin atribuirea de teritorii fiecăreia dintre grupările etnice şi religioase aflate acum în războaie deschise şi pe multiple baricade.

Dacă, în momentul publicării lor, hărţile au fost considerate halucinante, SF, sau balon de încercare într-o operaţiune de război psihologic destul de criticată la nivelul  rezultatelor, poate merită să fie revăzute în lumina evenimentlor care se derulează acum pe plan militar şi diplomatic.

Secolul următor va fi într-adevăr american, dar va fi şi unul al tulburărilor. Ne vom găsi într-o perioadă de conflict permanent, mare parte din acesta fiind unul violent…Nu va fi pace. În oricare dintre momentele vieţii noastre vom asista peste tot în lume la conflicte multiple în forme evolutive. Ştirile vor fi dominate de conflicte, dar bătăliile culturale şi economice vor fi mai puternice şi acestea din urmă vor fi decisive. Rolul de facto al forţelor armate ale SUA vor avea misiunea de a menţine lumea în siguranţă pentru economia noastră şi deschisă pentru asaltul nostru cultural. Pentru asta însă, va trebui să omorâm multă lume… 

             Ralph Peters, Constant Conflict  (în US Army War College, 1997, p. 4-140 

Cine este Ralph Peters? Născut pe 19 aprilie1952 la Poosville, Pennsylvania, după absolvirea studiilor universitare se înrolează în armată în 1976. După un stagiu în Germania, urmează Officer Candidate School, activând mai apoi în regimentul 46 infanterie şi Divizia 1 Blindate. A activat zece ani în Germania în domeniul informaţiilor militare. Devine apoi specialist in informaţii militare externe specializat pe problematica URSS. Urmează şi cursurile Command and General Staff College. Ultimul său post a fost în cadrul biroului Sefului adjunct de Stat Major pentru informaţii. Iese la pensie în 1998 cu funcţia de locotenent colonel. Publică apoi beletristică dar şi foarte numeroase lucrări de specialitate  în ziare şi reviste militare dar şi în cotidiene cu circulaţie naţională.

Foto : Ralph Peters

Cât de credibilă poate să fie imaginea pe care o propune despre reaşezările teritoriale viitoare în Orientul Apropiat? Depinde din ce poziţie vrei să priveşti lucrurile.

Evident, nimic şi nimeni nu poate confirma oficial nici măcar aluziv, măcar un strop de veridicitate a intenţiilor existente în acest sens. Neoficial însă, haideţi să aruncăm o privire la actualele evoluţii din teren.

Din acest punct de vedere, este limpede că arhitectura actuală de state, în actualele lor frontiere, este una cel puţin fragilă, mai ales că ele au fost trasate arbitrar (vă amintiţi de Acordul Skyes-Picot despre care vă vorbeam acum câteva zile?), impuse ca atare populaţiilor din zonă. Rezultatul este că în toate statele respective să se regăsească un amestec heteroclit nu numai de etnii, dar şi de orientări religioase aflate în relaţie conflictuală istorică, exacerbată acum la extrem de multiplele influenţe externe şi o de violentă propagandă în favoarea Jihadului islamic.

În consecinţă, este foarte posibil ca cineva, fie şi măcar la nivelul unui war game , să-şi fi pus foarte serios întrebarea care dintre soluţii ar putea să fie operaţional preferabilă în prezenţa constatului de acum: după dureroasele eşecuri din Irak şi Afganistan, opţiunea militară apare a fi inutilă şi neperformantă în raport cu scopurile proclamate, adică securizarea şi pacificarea teritoriului. Sau, la nivel de ipoteză, cineva să-şi fi pus întrebarea (astăzi, după cum se vede, fără răspuns): unde ar trebui să se încheie o operaţiune militară de genul Irak?  Experienţa ne-a arătat că, după o scurtă perioadă de linişte aparentă, conflictele inter-confesionale au izbucnit cu mai multă forţă, destabilizând ţara în ritmul atentatelor fratricide zilnice.  Soluţia să fie oare aceasta descrisă de Ralph Peters, adică o redefinire a frontierelor în funcţie de etnii şi de majoritatea religioasă?

Posibil ca primul răspuns să fie pozitiv, din reflex, dat fiind eşecul tuturor celorlalte. Este însă şi cel logic? Nu cumva, astfel, se va legitima tocmai ideea statului religios atât de dorită de islamul fundamentalist?

Atunci, Sharia va fi instalată oficial într-un teritoriu vast…aceasta însă neînsemnând că rivalitatea centrală sunito-şiită va dispare ci, dimpotrivă, ar putea să se dezvolte şi mai puternic în scenariul unor state opozabile unul altuia  sau asociate pe grupe de interese.

Dacă cumva ceva va deveni real din această viziune desenată de Ralph Peters, ideea conflictului constant chiar are şanse să devină o realitate cotidiană a unui secol ce pare într-adevăr să fi început sub semnul marilor discordii. Nici măcar explicaţia mai veche a unui joc politic în Orientul Apropiat organizat pe principiul divide et impera nu mai este suficient deoarece am trecut de orice limită a divizărilor şi de domnit, iată că tot nu domneşte nimeni, oricât de multe eforturi ar fi făcut în acest sens.

De aici logica unei soluţii care să redeseneze zona în limitele unor eventuale zone de influenţă cu securitate garantate direct de marile puteri semnatare ale unui asemenea plan, un fel de reluare a principiului de “mandat internaţional » în condiţiile şi limbajul diplomatic ale secolului XXI.

Atunci, despre ce vorbim? O simplă aiureală de tip teoria neagră a conspiraţiei? Chiar nu există nici un element logic care să susţină aceste date? Mîine, un articol despre o previziune (cel puţin una) implicată de această hartă care este posibil să se împlinească foarte rapid…răsturnând poate tot echilibrul existent în Orientul Apropiat şi deschizînd cuşca unde sunt câinii războiului.

În orice caz, veţi vedea, Ralph Peters ştia ceva, auzise ceva sau chiar văzuse ceva…dacă ştia, auzise sau văzuse bine vom vedea. Şi încă foarte curând.