Explozie la un hotel din centrul Havanei. Opt persoane au murit, 30 sunt rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter
FOTO Twitter

O explozie a distrus parţial hotelul Saratoga din centrul Havanei vineri şi s-a soldat cu cel puţin opt morţi şi circa 30 de răniţi, potrivit unui raport iniţial furnizat de prim secretarul Partidului Comunist din Havana, Luis Antonio Torres Iribar.

Conform unui prim bilanţ, patru persoane erau decedate, iar alte 13 dispărute.

„Până acum, au fost confirmate opt decese, operaţiunile de căutare şi salvare continuă în hotel, unde este posibil ca alte persoane să fie prinse sub dărâmături" a anunţat Luis Antonio Torres

30 de persoane sunt spitalizate.

Faţada hotelului Saratoga, evaluat la 5 stele, cu cele 96 de camere, două restaurante şi piscină de pe acoperiş, a fost în mare parte afectată de forţa exploziei care a avut loc la scurt timp după ora locală 11:00 a.m. (3:00 p.m. GMT). "Primele constatări indică faptul că explozia a fost cauzată de o scurgere de gaz”, a spus contul preşedinţiei cubaneze pe Twitter.

Un nor de fum şi praf s-a ridicat din Prado, principalul bulevard din centrul Havanei unde se află hotelul, lângă Capitoliu. Primele patru etaje au fost complet distruse, iar podeaua era plină de resturi şi cioburi de sticlă, a constatat AFP. Mai multe vehicule au fost distruse şi în apropierea acestui hotel, cunoscut pentru că a găzduit mai multe celebrităţi în ultimii ani, printre care Madonna şi Beyoncé.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite